În satul prahovean Corlăteşti era, până de curând, râcă mare între popi. Două preacistite feţe bisericeşti împărţeau aceeaşi parohie şi acelaşi altar. Care mai de care se grăbea să ajungă dimineaţa la liturghie, când venea poporul cu acatiste şi cu bani alături.

Cu botezul, când era să se facă, se întâmpla la fel: o lua şi unul, şi altul, cu steabla de busuioc în mână, pe la casele de gospodari. Şi fitilul scandalului se aprindea din nimic. Primarul Constantin Bucur era disperat. Când zicea şi el că e mai bine la Corlăteşti cu popii, venea câte un sătean şi se plângea: „Iar s-au certat sfinţiile lor, ca la uşa cortului. Iar s-au înjurat de mame şi l-au băgat pe Dumnezeu de unde a ieşit. Mai mare circul şi păcatul”. Aşa că, se mai impunea o parohie.

Cum satul Dâmbu, vecin cu Corlăteşti şi aparţinând tot de comuna Berceni, nu avea parohie proprie, s-a trecut – urgenţă urgentă! – la crearea uneia. Bani pentru construirea unei biserici, nu avea primarul, nici dacăpunea gaj primăria şi nevasta, la bancă, de unde să fi obţinut un împrumut. Dar, cum povesteşte chiar primarul Bucur, căminul cultural stătea degeaba. Şi era mare şi încăpător. Aşa că, a chemat pictori de biserici şi i-a pus să mâzgălească pereţii căminului cultural cu toţi sfinţii din calendar. Şi, pe unul dintre popi, cel mai beţiv şi mai rău de gură, l-a retrogradat la cămin.

Transferat aici, părintele a umplut ce-a mai rămas din pereţi cu icoane, unele făcătoare de minuni, a dat o pâine de mâncat şi feciorului, pe care l-a desemnat prim dascăl la căminul-biserică şi s-a pus pe cântat şi cădelniţat la slujbe. Că, zice primarul, har are popa, ca nimeni altul. Dar e căzut în patima alcoolului şi în cea a lăcomiei. Dar acum, prin încăperea de la căminul cultural, transformată în biserică, „l-am legat oarecum la gard”. Adică l-a responsabilizat pe părintele băutor.

În satul prahovean C