Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Lemnaru, actriţă şi regizor care şi-a descoperit vocaţia

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 februarie 2011 ·

De 11 ani lector universitar, doctor în cadrul Universităţii de Artă Târgu-Mureş, Dana Lemnaru este şi un regizor de teatru care reuşeşte să selecteze distribuţia pentru toate rolurile şi tipologiile de personaje, dăndu-le actorilor îndrumările cele mai preţioase pentru a intra cu succes în pielea personajelor.

Reporter: Cine este Dana Lemnaru?

Dana Lemnaru: Am absolvit cursurile niversitar Universităţii de Artă Targu-Mureş in 1997 la clasa profesorului Constantin Doljan după care am fost o perioadă la Teatrul Naţional, iar din anul 2.000 am venit în cadrul universităţi unde prin natura profesiei prestez şi încerc să formez generaţii după generaţii de studenţi să devină regizorii zilei de măine. Am jucat o perioadă şi eu ca actriţă pe scena Teatrului 74 in spectacole independente, am montat piese pentru ca sunt şi regizor.

Rep: Ce te reprezintă mai bine regia sau actoria?

D.L.: Latura pedagogică, regia pentru că în postura de actriţă nu am jucat extraordinar de mult nefiind angajată într-un teatru am colaborat la proiecte independente spectacole şi cred că cel mai bine mă reprezintă munca din afara scenei, oarecum să fiu omul din umbră.

Rep.:Ştiu că în acest sfârşit de săptămână, vineri, sâmbătă şi duminică, la Universitatea de Artă se vor desfăşura „Zilele Porţilor Deshise” care este noutatea din acest an a manifestării?

D.L.: Nu seamănă cu nici o ediţie, prin însăşi natura disciplinelor noi, care sunt dife rite şi individuale, spre deosebire faţă de alţi ani sunt mult mai multe selecţuni din examenele din semestru I şi proiecte realizate de studenţii de la profilurile arta actorului la scenografie şi terminând cu cei de la regie şi mânuitorii de păpuşi şi pedagogie muzicală. Deci vor fi trei zile de foarte interesante la care publicul din afara faculăţii interesat de acest domeniu este invitat să participe să vdescoper

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 24 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 20 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum o ora
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 8 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°