Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înmatriculările la RAR reduse cu 90%

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

Noile valori ale taxei de poluare îi face pe teleormăneni să renunţe la cumpărarea unei maşini din străinătate. Potrivit reprezentanţilor RAR, în luna ianuarie 2011, doar 36 de automobile au fost aduse din străinătate şi înamtriculate în judeţ, faţă de aproximativ 360 în ianuarie 2010

Noile prevederi privind taxa de poluare, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, a omorât practic piaţa maşinilor second-hand aduse din străinătate. Potrivit reprezentanţilor Registrului Auto Român Teleorman, oamenii nu se mai înghesuie să cumpere maşini din afară şi să le înmatriculeze în ţara noastră. „Au scăzut foarte mult înmatriculările în acest an. Dacă anul trecut, noi aveam de verificat, în medie pe zi, între 18 şi 20 de maşini şi abia făceam faţă programărilor, în luna ianuarie 2011, am avut doar 36”, ne-a spus Angelică Iliescu, şeful instituţiei. Se pare că teleormănenii nu mai cumpără maşini la mâna a doua din străinătate.

Făcând un simplu calcul matematic, numărul maşinilor înmatriculate a scăzut cu 90%, în prima lună a anului în curs faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când la RAR Teleorman s-au înmatriculat circa 360 de maşini. Pentru a avea o imagine şi mai clară a acestui declin, şeful RAR Teleorman ne-a oferit şi un exemplu. „În cazul în care cumperi o maşină, Ranault Laguna, an de fabricaţie 2008, din străinătate şi dai pe ea 4.000 de euro, mai plăteşti taxa de poluare vreo 2-3.000 şi maşina te duce undeva la 7.000 de euro. Cred că este tot mai puţin faţă de cât costă o astfel de maşină în acest moment la noi în ţară, care costă aproxiamtiv 9.000 de euro”, povesteşte Angelică Iliescu. În prima jumătate a lunii în curs , până la această dată au fost verificate la RAR doar 17 maşini, semn că numărul teleormănenilor care aduc autoturisme din afară nu va fi mai mare, faţă de luna precedentă.

Taxa de poluare s-a dublat

Noua metodă de cal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 54 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 38 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°