Ministrul leton de interne Linda Murniece a demisionat azi, pe fondul unor scandaluri iscate după ce mai mulţi poliţişti au fost surprinşi încălcând legea. Sursa: captură kasjauns.lv
Ministrul, aflat în prezent în vacanţă, i-a comunicat telefonic premierului Valdis Dombrovskis intenţia de a demisiona. Acesta va lua o decizie după o întâlnirea cu Murniece, prevăzută la 28 februarie, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Liga Krapane.
În ultimele luni, scandalurile în care au fost implicaţi poliţişti au urmărit-o pe Linda Murniece, notează AFP, citată de Agerpres. Lovitura de graţie a venit de la site-ul specializat în informaţii de fapt divers kompromat.lv, care a făcut publice miercuri seară imagini cu doi poliţişti în uniformă spărgând o maşină 4x4 pe o stradă din Riga. Cei doi au fost suprinşi de o cameră de supraveghere iar înregistrarea a fost postată pe youtube.com.
În înregistrare se poate vedea cum cei doi bărbaţi sustrag din maşină o chitară şi un laptop. Poliţia a anunţat azi că a deschis o anchetă şi că i-a arestat şi suspendat din funcţie pe cei doi poliţişti, care erau de serviciu în sector în momentul furtului.
Linda Murniece, ministru de interne din martie 2009, era deja sub presiune după un alt scandal, care a avut loc luna trecută. Un poliţist a fost ucis, pe 25 ianuarie, în timp ce încerca să oprească un jaf armat în oraşul Jekabpils. Investigaţiile ulterioare au dezvăluit că cea mai mare parte a hoţilor erau poliţişti, unii dintre ei membri ai unităţii de elită „Alfa Force”.
Ministrul de interne a respins, iniţial, solicitările opoziţiei, care i-a cerut demisia. Linda Murniece face parte din Mişcarea pentru Unitate, de centru-dreapta, partidul premierului Valdis Dombrovskis.