UPDATE 17.15: Jandarmul în vârstă de 43 de ani, subofiţer la unitatea militară din Băneasa a Jandarmeriei Române, a fost găsit în apropiere de cazarmă, s-a întors de bunăvoie la unitate, şi-a predat armamentul din dotare şi a spus că nu vroia să facă rău nimănui. Jandarmul este condus la Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti, unde va da declaraţii şi îşi va explica fapta, transmite Mediafax. Un jandarm dintr-o unitate de deservire care asigură paza cazărmii Băneasa a părăsit, joi dimineaţă, postul având asupra sa armamentul şi muniţia din dotare (pistol Carpaţi, calibrul 7,65 mm).
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Florin Hulea, a declarat, pentru Agerpres, că jandarmul, în vârstă de 43 de ani, intrase în serviciu la ora 07.00, regulamentar, iar, în jurul orei 08.00, în timp ce se făcea accesul pe intrarea respectivă, a părăsit postul. ”În jurul orei 8,00, s-a constatat că jandarmul a ieşit în afara perimetrului, în parcarea din faţa punctului de control acces pentru a rezolva o problemă. După aproximativ 10-15 minute, celălalt coleg al său, care se afla în aceeaşi zonă, a constatat că jandarmul nu s-a mai întors. A verificat în afara perimetrului şi a văzut că acesta a dispărut”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Florin Hulea. Potrivit acestuia, structuri ale Jandarmeriei şi Poliţiei au început procedurile de căutare a jandarmului, iar cazul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. ”Din informaţiile pe care le avem, jandarmul este căsătorit, are copii şi are credite la bancă şi de asemenea datorii la întreţinere. În acest moment, nu ne putem pronunţa asupra motivului avut de jandarm de a părăsi postul”, a adăugat Hulea. UPDATE 17.15: Jandarmul în vârstă de 43 de ani, subofiţer la unitatea militară din Băneasa a Jandarmeriei Române, a fost găsit în apropiere de cazarmă, s-a