Un accident îngrozitor s-a petrecut ieri, în localitatea Băiculeşti. Un cetăţean francez, director la o firmă din comuna Băiculeşti, şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul volanului şi a lovit o altă maşină.
18 februarie Secretara, trimisă de urgenţă la Bucureşti
Starea pasagerei din dreapta este foarte gravă. Femeia a supravieţuit accidentului şi a primit îngrijiri medicale la Spitalul din Curtea de Argeş, după care a fost trimisă la spitalul Judeţean din Piteşti. Medicii de aici au diagnosticat-o cu fractură a umărilor stâng şi drept, fracturi la picioare, traumatism la globul ocular şi plagă priamidală nazală şi au luat decizia să o transporte de urgenţă la un spital din Capitală.
17 februarie Şoferul şi-a pierdut viaţa
Surin Johann Andre Patrick, de 41 de ani, din localitatea Le Mans, Franţa, a plecat ieri după amiază împreună cu secretara sa să rezolve nişte probleme la Piteşti, însă pe drumul de întoarcere a avut loc tragedia. Se pare că bărbatului i s-a făcut rău la volan şi a părăsit sensul de mers, oprindu-se într-o maşină parcată regulamentar pe marginea drumului.
Şoferul şi-a pierdut viaţa pe loc. Medicii de pe Ambulanţă nu au putut să facă nimic altceva decât să constate decesul bărbatului. Secretara firmei, Delia Ilie, de 25 de ani, din Corbeni, se afla pe locul din dreapta şi a fost rănită grav, fiind transportată de urgenţă la Spitalul din Curtea de Argeş. Femeia le-a povestit poliţiştilor că bărbatului francez i s-a făcut rău în timp ce conducea şi nu a mai reuşit să redreseze maşina.
Circulaţia a fost oprită ieri timp de aproximativ o oră cât au durat cercetările poliţiştilor la faţa locului, iar coloanele de maşini s-au întins pe distanţe de câţiva kilometri, pe ambele sensuri de mers.