Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arieratele – o formă nesimţită de deficit

Publicat in Jurnalul, joi 17 februarie 2011 ·

La şase luni după ce devenise limpede că afectează creşterea economică, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, s-a trezit şi el să spună că arieratele "constituite o frână majoră în calea creşterii". Probabil că îi va lua încă şase luni să constate că arieratele am­plifică datoria publică.

Da, dar dacă difuzăm "revelaţiile" târzii ale lui Franks poate că-i bine să reamintim şi avertismentele lansate în trecut. Pe 5 august scriam într-un edi­torial din Jurnalul Naţional ("Vii­tu­ra de la Palatul Victoria"), că degea­ba reiterează ministrul Finanţelor că ţinta de deficit bugetar din 2010 va rămâne nemodificată dacă bugetul nu-şi plăteşte furnizorii privaţi, fă­când arierate. Încercarea de a muta în­cetarea de plăţi de la stat în zona pri­vată blochează economia. Şi apoi, ca urmare a şomajului şi a închiderii­lor de firme generate de blocaj, recesiunea se poate amplifica. Adăugând că recesiunea nu-şi are cauza în anti­ci­­paţiile românilor – într-un popor pes­imist din fire –, ci în arieratele ad­ministraţiei publice, care generează o cădere abruptă a economiei. Altfel spus, atunci când eşti şomer ca urmare a măsurilor guvernamentale ce au lovit mediul de afaceri chiar îţi e greu să debordezi de optimism.

Iar pe 2 septembrie observam într-un alt editorial ("Cel mai mare datornic din economie vrea să se împrumute ieftin!") că bugetul statului nu-şi plăteşte furnizorii privaţi, făcând arierate, blochează economia şi apoi, cei din mediul privat, care suferă de pe urma faptului că statul îi lipseşte de lichidităţi, se finanţează la preţ din ce în ce mai mare de la bănci. Preţ în creştere pe care statul – adică tocmai cel care văduveşte mediul privat de resurse şi le scumpeşte – refuză să-l plătească şi încearcă să "evadeze" în exterior, unde zice că pune la punct o strategie de finanţare echilibrată a deficitului bugetar între piaţa internă şi cea extern

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 57 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

VIDEO Garry Kasparov, îndemn pentru români să iasă la vot: „Dacă nu votezi, poți să ajungi ca în Rusia”

HotNews acum 41 minute
Marele șahist Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un int

Prognoza meteo: vreme deosebit de rece în România, în următoarele zile. În ce zone se anunță ploi și ninsori

HotNews acum o ora
Vremea se menține deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, potrivit prognozei p

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-au retras din proba de dublu de la Roma » Care e un posibil motiv

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Gabriela Ruse (27 de ani) și Marta Kostyuk (22 de ani) s-au retras din optimile probei de dublu a turneului de la Roma, cu puțin timp înaintea confruntării cu Ulrikke Eikeri (32 de ani) și Eri Hozumi (31 de ani). însă evoluția ei îi dă speranțe lui

Suedia suspendă spațiul Schengen, începând de luni. Sfaturile MAE pentru românii care călătoresc în țara nordică

Libertatea acum 28 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță o schimbare importantă pentru călătorii în Suedia. Autoritățile suedeze au decis să reintroducă controlul la frontierele interne între 12 mai 2025 și 11 noiembrie 2025, conform MAE.

Turcia, pregătită să monitorizeze o posibilă încetare a focului în Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Turcia s-a declarat gata să supravegheze un eventual armistițiu în Ucraina, dacă acesta va fi stabilit, potrivit unei surse din Ministerul turc de Externe.

Vremea

București
acum

20°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

17°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°