Un tânăr de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de jandamii giurgiuveni în timp ce comercializa mai multe flacoane cu parfum, în zona parcului Mihai Viteazul. Deşi purtau însemnele unor mărci de renume, parfumurile erau contrafăcute.
Jandarmii l-au depistat pe tânărul din judeţul Ialomiţa, în timpul unei misiuni de menţinere a ordinii publice, când încerca să vândă trecătorilor mai multe flacoane cu apă de toaletă şi de parfum în zona parcului Mihai Viteazul.
În urma executării controlului preventiv al bagajelor acestuia, jandarmii au găsit 37 de flacoane cu apă de toaletă şi de parfum, care purtau mărci similare unor mărci înregistrate. Tânărul de 25 nu a putut justifica provenienţa bunurilor, declarând că le-a achiziţionat dintr-un complex comercial din Bucureşti cu intenţia de a le vinde în municipiul Giurgiu.
Produsele au fost confiscate de jandarmi, iar ialomiţeanul s-a ales cu dosar penal pentru „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază titularul mărcii înregistrate”.
De la începutul anului, jandarmii au surprins alte patru persoane care comercializau diferite produse ce purtau însemnele unor mărci renumite, fără a deţine documente de provenienţă pentru acestea.