Traian Băsescu este un "preşedinte slab" care a maimuţărit reforma justiţiei, a pierdut lupta anti-corupţie, a facilitate dezbinare şi a sfârşit huiduit ca la uşa cortului de propriul său popor, scrie Dan Voiculescu pe blog.
"Traian Băsescu este un preşedinte slab. Tupeul şi încălcarea constantă a regulilor sistemului de drept nu pot înlocui puterea", susţine Dan Voiculescu.
El mai spune că un preşedinte slab, cum e Traian Băsescu, nu lasă nimic în urmă: doar haos si dezbinare.
"Un preşedinte slab s-ar fi mulţumit cu câteva arestări preventive – de preferat din rândul rivalilor săi, astfel încât să pară "influent" şi să maimuţărească reforma Justiţiei. Un preşedinte slab ar fi crezut că România curată şi dreaptă se rezumă la numirea unui procuror-general care funcţionează pe bază de baterii şi telecomandă. Un preşedinte slab ar fi luptat împotriva crizei economice cu miniştri şi specialişti mai slabi chiar decât el – pentru a-i putea controla. Un preşedinte slab – foarte slab – s-ar fi limitat la o reformă a statului bună numai în campanii electorale: Dacă veţi strivi parlamentarii şi veţi face din 500 doar 300, veţi trăi minunat, va curge miere!", spune Voiculescu.
Traian Băsescu este un "preşedinte slab" care a maimuţărit reforma justiţiei, a pierdut lupta anti-corupţie, a facilitate dezbinare şi a sfârşit huiduit ca la uşa cortului de propriul său popor, scrie Dan Voiculescu pe blog.
"Traian Băsescu este un preşedinte slab. Tupeul şi încălcarea constantă a regulilor sistemului de drept nu pot înlocui puterea", susţine Dan Voiculescu.
El mai spune că un preşedinte slab, cum e Traian Băsescu, nu lasă nimic în urmă: doar haos si dezbinare.
"Un preşedinte slab s-ar fi mulţumit cu câteva arestări preventive – de preferat din rândul rivalilor săi, astfel încât să pară "influent" şi să maimuţărească reforma Justiţiei. Un preşedinte