Silviu Prigoană este, fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici şi mai originali membri ai Parlamentului României, cea mai recentă şotie fiind solicitarea de a primi concediu pentru îngrijirea copilului. Printre cele 28 de iniţiative legislative care-i aparţin se numără o încercare de control al presei după modelul audiovizualului, accentuarea rolului social al Loteriei Române, interzicerea cultivării organismelor modificate genetic, schimbarea destinaţiei Palatului Parlamentului, oficializarea apelativului „ţigan", transformarea Poliţiei Locale în Garda Primăriei şi altele. Cele mai multe dintre ele se află în diverse stadii de adoptare, păstrând deci şanse de a deveni legi.

Una dintre aceste iniţiative se referă la „exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate". Este mai vechea temă a legalizării prostituţiei. Ca şi propunerile precedente pe această temă (Florian Udrea în 2000, Constanţa Popa - PRM - în 2002, Vasile Blaga în 2007, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în 2009), a fost primită cu zâmbete maliţioase şi proteste din partea Bisericii Ortodoxe, care o califică drept „atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică".

Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale", cum ar fi utiliza