Facem o mulţime de lucruri de dragul copiilor noştri şi al viitorului lor: muncim zi lumină, ne luăm slujbe suplimentare, renunţăm la dorinţele noastre pentru a le îndeplini pe ale lor, facem economii la sînge pentru taxe mari la cele mai bune facultăţi sau şcoli. Îi protejăm cum ştim mai bine de frig, caniculă, boli, mizerii, ofense, nedreptăţi.
Mă gîndesc, însă, că tot de dragul copiilor noştri şi al viitorului lor în ţara aceasta, ar trebui să protestăm mai des, să ne asumăm mai mult cauze care nu sînt personale, ci ale noastre, ale cetăţenilor din acest cartier, oraş, ţară. Să ne indignăm mai mulţi şi mai vocal atunci cînd se dărîmă clădiri istorice sau cînd un monument istoric este pe cale să devină mall. Să ne scoată din minţi cei care comit abuzuri asupra copiilor şi să-i reclamăm mai prompt celor care ar trebui să le facă dreptate. Ar trebui, poate, să ne irite suficient de mult neregulile din justiţie, astfel încît să transmitem mesaje dese celor responsabili că nu le acceptăm. Sau să scriem celor care conduc ziare că nu permitem ca forumurile lor să devină haznaua unor găşti de inculţi şi grobieni. Se întîmplă în jurul nostru tot felul de lucruri strigătoare la cer, de cînd ieşim din casă şi pînă la întoarcerea în sînul familiei. Copleşiţi de mulţimea lor, dar şi de grija de a supravieţui dezastrului, nu mai răspundem zgomotului străzii şi al celor care ne conduc, îl ignorăm, ne protejăm sub masca indiferenţei, cocoşaţi de povara propriilor urgenţe. E firesc să fie aşa. Dar ştim cu toţii că şi ruinele clădirilor monument, şi justiţia, şi protecţia copilului, şi ziarele vor face parte din viitorul copiilor noştri. Ar trebui ca, peste ani, ei să ne audă vocea, tristeţea, indignarea, protestul, şi nu scîncelile vagi ale resemnării. Am vrea ca ei să ştie atunci că acum ne-au înfuriat minciunile şi corupţia guvernanţilor. Că nu ne-am lăsat amăgiţi de
