Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imobil demolat pentru că n-are locuri de parcare

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

O clădire de birouri de pe Calea Floreasca va fi demolată chiar de proprietari din cauză că nu a fost proiectată cu locuri de parcare. Pentru că majoritatea celor care s-au interesat de spaţii îţi doreau şi locuri de parcare, mai ales de când sa ridică maşinile de pe bulevarde, proprietarul a hotărât să ridice altă clădire, cu un spaţiu pentru maşini.

Un bloc construit de câţiva ani în cartierul Floreasca va fi demolat chiar de proprietar pentru a face loc unei alte clădiri. Imobilul este destinat închirierii şi, pentru că nu este dotat şi cu parcare, prorpietarul, firma spaniolă Castillejo Invest, pierde din ce în ce mai mulţi clienţi.

Cei care au deja spaţii închiriate în clădire spun că nu ştiau de intenţia celor de la care au închiriat dar că, într-adevăr le era greu să-şi parcheze maşinile în zonă.

Clădirea va avea şase etaje în loc de patru

Arhitectul care urmează să facă noul proiect spune că imobilul va avea cel puţin şase etaje, în loc de patru, câte are acum.

„Este adevărat că va fi demolată clădirea de la numărul 141-143 de pe Calea Floreasca şi că în locul ei va fi ridicat un imobil mai înalt, dotat şi cu parcare. Suntem în discuţii cu proprietarii şi este posibil să lucrăm împreună pentru realizarea noului proiect. Faptul că nu avea parcare este unul dintre motivele pentru care s-a luat această decizie, acest aspect fiind foarte important pentru chiriaşi“, a spus arhitectul care proiectează noua clădire, Radu Popescu.

Administratorii spun că nu ştiu nimic

Reprezentanţii firmei care administrează clădirea spun, însă, că nu ştiu nimic despre acest nou proiect şi că, din punctul lor de vedere, nu sunt probleme cu imobilul.

„Nu am auzit de nicio demolare. Nu ni s-a comunicat nimic legat de acest subiect“, a spus reprezentanta firmei care se ocupă de clădire, Alexandra Tudose.

Cu toate acestea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 16 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 22 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 5 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°