Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Un profesor din Beclean este acuzat că merge beat la ore

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

Teodor Câmpeanu, profesor de istorie la Grup Şcolar „Henri Coandă" din Beclean, fiul fostului senator PNŢCD, este acuzat de elevi şi conducerea şcolii că vine beat la cursuri. În raportul Consiliului de Administraţie al unităţii, profesorului i s-au tăiat 5% din leafa pe noiembrie şi decembrie 2010.

Directorul Grupului Şcolar „Henri Coandă" din Beclean, Vlaicu V. Săplăcan va solicita Consiliului de Administraţie desfacerea contractului de muncă al dascălului Teodor Câmpeanu fiindcă vine beat la cursuri. „Sunt director din aprilie anul trecut la această şcoală. Sunt multe probleme de rezolvat. Una dintre ele este cea a acestui profesor care, de prea multe ori, vine beat la şcoală. Problema este foarte sensibilă", afirmă Săplăcan. Bistriţa: Profesor fotografiat în timp ce doarme la şcoală Acesta mai zice că a aplicat regulamentul de ordine interioră şi a început să ia măsuri încă din primăvara anului trecut. Mai întâi i-a tăiat orele din acele zile în care Teodor Câmpeanu venea turmentat la şcoală, iar apoi i-a făcut raport. La sfârşitul lunii noiembrie 2010 a înaintat Consiliului de Administraţie din şcoală un raport scris prin care cerea sancţionarea acestui dascăl. „S-a hotărât să i se taie 5% din salariu pe lunile noiembrie şi decembrie 2010. Însă fără rost, în ianuarie 2011 a venit din nou beat la cursuri", susţine directorul. Reprezentanţii Inspectoratului spun că nu se amestecă în treburile şcolii. „Este decizia conducerii unităţii de învăţământ. Va aplica regulamentul şcolar existent", declară inspectorul şcolar general Vasile Marc. Profesorul neagă: „Astea sunt poveşti de adormit copiii" Teodor Câmpeanu, profesorul de istorie acuzat că vine beat la şcoală, nu recunoaşte nimic. „Astea sunt poveşti de adormit copiii. Eu nu vin beat la cursuri. Aceste poveşti au fost născocite de oameni răi", susţine dascălul cu pricina. Acesta are 58 de ani, iar 35 dint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 25 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°