Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 mld. €, averea imobiliară a romanilor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 februarie 2011 ·

Casele şi apartamentele din Romania ar putea fi evaluate la aproape 400 de miliarde de euro, respectiv o avere imobiliară medie de circa 19.000 de euro pentru fiecare roman, ţinand cont de valorile unui indice imobiliar realizat de firma Eurobank Property Services (EPS), subsidiară a grupului elen Eurobank, proprietarul Bancpost.

Indicele arată că valoarea medie a unei locuinţe din Romania era la sfarşitul anului 2010 de 47.000 de euro, în timp ce la nivelul Capitalei valoarea medie a unei locuinţe era de circa 79.000 de euro, susţin reprezentanţii EPS. La nivel naţional stocul de locuinţe este de 8,4 milioane de unităţi, în timp ce în Bucureşti se află 800.000 de case şi apartamente, astfel că valoarea totală a locuinţelor din Capitală ar putea fi estimată la 63 de miliarde de euro.

Valorile prezentate de Eurobank Property Services ar putea fi însă duble faţă de cele reale, ţinand cont că potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică suprafaţa medie locuibilă a caselor şi apartamentelor din Romania este de sub 40 de metri pătraţi, în timp ce în regiunea Bucureşti-Ilfov depăşeşte uşor acest prag. În aceste condiţii, preţul mediu pe metrul pătrat de locuinţă din Bucureşti s-ar ridica la aproape 2.000 de euro, potrivit datelor EPS, faţă de circa 1.100 euro/mp, cat este preţul mediu solicitat pentru locuinţele din Bucureşti, potrivit site-urilor de anunţuri imobiliare.

Vezi pagina 7

"Înainte de criză toată lumea percepea preţurile imobiliarelor într-o singură direcţie, în sus. Cand a apărut criza, ne-am pus problema, şi noi şi restul băncilor, dacă valoarea garanţiilor mai este aceeaşi", explică Mihai Bogza, preşedintele CA al Bancpost.

Casele şi apartamentele din Romania ar putea fi evaluate la aproape 400 de miliarde de euro, respectiv o avere imobiliară medie de circa 19.000 de euro pentru fiecare roman, ţinand cont de valori

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 15 este aceeași ca la scrutinul din 2019

HotNews acum 15 minute
Prezența la vot la ora 15, în România, este 29,21%, identică cu cea de la aceeași oră de la scrutinul din 2019. Peste 5.270.000 de cetățeni au votat în România până la ora 15, potrivit datelor furnizate de AEP. În străinătate, au mers la urne aproxi

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 49 minute
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum o ora
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum o ora
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

„Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună”, spune Zelenski după atacul masiv cu drone rusești VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 24 noiembrie, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum o ora
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°