„Ne adunăm astăzi în parcul Ioanid să celebrăm plecarea lui Mubarak", mi-a spus la telefon dr. Saleh. „Am obţinut aprobare de la primărie pentru o oră."
S-au adunat puţin peste 10 persoane. Aveau o atitudine relaxată, de parcă ar fi scăpat de un examen greu la facultate. Hassan, care are o agenţie de turism în România, se încălzea cu drapelul egiptean aşezat pe umeri. Alţii ţineau la vederea coli A4 bătute de vânt, pe care scriseseră la imprimantă: FĂRĂ VIOLENŢĂ AM REUŞIT SCHIMBAREA, BYE BYE MUBARAK, CONSTITUŢIE CORECTĂ PENTRU POPORUL EGIPTEAN şi ÎNŢELEPCIUNE EGIPTENILOR. Câţiva au început să cânte primele strofe din imnul ţării în limba arabă, spre deliciul jandarmilor şi jurnaliştilor prezenţi.
„În 10 minute intrăm în direct!" îi anunţă jurnalistă de la televiziune. „Ne adunăm aici şi vreau ca dumneavoastră să staţi mai în faţă, să vă pun câteva întrebări."
Egiptenii din România îl vor pe Amr Moussa preşedinte în Egipt, un diplomat de carieră şi fost ministru de externe în perioada 1991 - 2001. Au încredere în el pentru că este egiptean get-beget, are familia acolo şi cunoaşte bine problemele ţării. În plus, este şi Secretar General al Ligii Arabe. Au încredere şi în armată, care a fost de partea poporului şi le pare bine că partidul democrat al lui Mubarak nu mai există.
„Acum avem dreptul să spunem ce vrem", zice dr Saleh intrat în direct la televizor. „Oamenii vor salarii mai mari, un sistem sanitar mai bun şi să se formeze un guvern de tranziţie cât mai repede."
Vor şi o constituţie nouă sau una modificată substanţial şi sunt nemulţumiţi că s-a pierdut urma conturilor lui Mubarak. De la Al Jazzera au aflat că mulţi dintre apropiaţii dictatorului sunt anchetaţi de un grup de avocaţi. Noul guvern le-a îngheţat conturile şi le-a interzis să părăsească Egiptul.
Ruşine Elveţiei
„Ruşine lui Obama şi statelor puternice din Uniun