Parlamentarii încearcă depolitizarea Curţii Constituţionale a României. Camera Deputaţilor a adoptat tacit o iniţiativă legislativă semnată de doi parlamentari. Proiectul urmează să fie adoptat sau respins de Senat, care este cameră decizională.
Viitorii judecători ai Curţii Constituţionale ar urma să declare pe propria răspundere că nu au avut carnet de partid. Asta după ce, mai ales în ultimii ani, instanţa a fost acuzată că şi-a politizat intens activitatea.
În expunerea de motive a iniţiaţivei legislative se precizează că "după cum s-a dovedit în ultimii 18 ani de la funcţionarea Curţii Constituţionale din România, membrii acestui for care au făcut parte în trecut din partide politice au fost stigmatizaţi, fiind etichetaţi ca şantajabili în momentele luării deciziilor importante".
Deciziile importante ale Curţii s-au luat mai ales în favoarea Puterii. Judecătorii au dat girul pentru măsurile de austeritate cuprinse în Legea Pensiilor, în legile privind salarizarea, dar şi pentru Legea educaţiei în varianta agreată de Guvern. Asta deoarece Puterea are 5 reprezentanţi la Curtea Constituţională, adică majoritatea.
Dintre cei 9 judecători, patru au avut şi carnet de partid. Doi la PSD, unul la PDL şi unul la UDMR.
Proiectul privind depolitizarea Curţii Constituţionale vrea să îi scoată din joc doar pe foştii membri de partid. Dar problema rămâne în esenţă: şase judecători din cei 9 sunt desemnaţi tot de formaţiuni politice.
Judecătorii Puterii la CCR:
Petre Lăzăroiu (numit la propunerea preşedintelui Traian Băsescu), Augustin Zegrean (numit la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, fost deputat PDL), Mircea Ştefan Minea (numit la propunerea PDL), Iulia Motoc (numită la propunerea PDL), Puskas Valentin Zoltan (numit la propunerea UDMR, fost senator UDMR).
Judecătorii opoziţiei la CCR:
Aspazia Cojocaru (numită la prop