„Modul de preparare a hranei este o expresie identitară a unui popor, este un act cultural şi mai puţin un simplu mijloc de întreţinere biologică a vieţii”, afirmă dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”.

Specialistul a vorbit, pentru adevarul.ro, despre „hrana de sărbătoare” a românilor şi despre influenţele alimentare venite din afară.

Cititi si prima parte a materialului: Alimentaţia românilor de altădată: Mihai Viteazul, poreclit „Mălai-Vodă”

„In secolele al XVII-XVIII- lea , călătorii străini amintesc, în scrierile lor, că sarmalele erau un sortiment foarte apreciat la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acest produs, introdus pe filieră otomană, este expresia unui adevărat <> între gastronomia românească şi cea turcească. Legătura cu turcii lasă la nivelul societăţii româneşti şi alte câteva urme, de exemplu reţetarul specific de preparare a cărnii de miel, pentru stufat şi drob” .

Mai cititi si:

Bănăţenii au capul mare, iar moldovenii au ochii spre oblic – Evoluţia fizică a românilor

Românii au adaptat modul de preparare al sarmalelor dar au particularizat forma acestora „de la cele mici, în foaie de viţă, specifice Bucovinei, la cele mari, în foaie de varză, <>, cun se spune prin Oltenia”.

Influenţe austro-ungare

Dacă în zonele de câmpie, românii au fost întotdeauna mai simpli în privinţa gătitului, în Ardeal, influenţa occidentală, venită prin intermediul Imperiului Autro-Ungar, a dezvoltat o „bucătărie mult mai laborioasă” şi mai grea din punct de vedere nutriţional.

„În Transilvania, mâncărurile sunt preparate cu mult fast şi meticulozitate, ceea ce exprimă specificul bucătăriei central-europeane; se foloseşte foarte mult smântâna şi cărnurile afumate. Transilvănenii taie porcul cu cel puţin 10 zile înainte d