Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leo Iorga, operat la plămâni

Publicat in Cotidianul, joi 17 februarie 2011 ·

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din România trece prin cel mai greu moment al vieţii. Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, aşteaptă un verdict din partea medicilor. El este operat, joi, la plămâni. Medicii i-au descoperit o tumoră gigant, de şapte centimetri, şi abia după ce vor face o biopsie vor şti exact cât de grave sunt problemele de sănătate ale solistului.

Potrivit Antena 3, fostul solist al trupei Compact Leo Iorga a primit una dintre cele mai crunte veşti: are cancer la plămâni. Artistul, în vârstă de 47 de ani, are o tumoră de şapte centimetri la plămâni. Momentan, medicii nu ştiu cât de mult s-a răspândit boala în organism.

"Vlady mi-a confirmat că Leo are cancer şi are o tumoare de şapte centimetri pe plămân. Sunt speranţe mari că nu vor fi foarte mari probleme. Eu am rămas bulversat, sunt şi acum marcat, am cântat împreună atâţia ani şi am rămas prieteni. Îmi pare nespus de rău pentru ce se întâmplă. Îi ţin pumnii", a declarat Leluţ Vasilescu, toboşarul trupei Compact.

Vestea a căzut ca un trăsnet cu puţin timp în urmă. Din acel moment, viaţa lui Leo Iorga s-a schimbat. A renunţat la ţigări, precum şi la concerte.

După operaţia de joi artistul va afla dacă se va putea întoarce pe scenă. Dacă totul decurge normal, Leo va fi complet refăcut într-o lună de zile.

Leo Iorga şi-a dedicat viaţa muzicii. De aproape 25 de ani este una dintre cele mai apreciate voci ale rock-ului românesc. Hituri ca "Singur în noapte", "Cine eşti tu oare" sau "Să te gândeşti" au fost fredonate de generaţii întregi. În ultimii ani, Leo a cântat cu formaţia Pacifica, împreună cu Vlady Cnejevici, fostul său coleg din Compact.

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din România trece prin cel mai greu moment al vieţii. Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, aşteaptă un verdict din partea medicilor. El este operat, joi, la plămâni.

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°