Universitatea Cluj a anunţat preţurile abonamentelor pentru returul ediţiei de campionat 2010-2011, a cărui partide de pe teren propriu „studenţii“ le vor disputa tot pe stadionul „Cetate“ din Alba-Iulia.
Conform unui comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, pentru partida cu FC Braşov, din 27 februarie, rămân valabile abonamentele făcute la începutul campionatului. Apoi, începând cu ziua de luni, 28 februarie, clubul va emite abonamente pentru partea a doua a campionatului, care se vor putea ridica de luni până vineri, la sediul clubului de pe Strada Bună Ziua, în intervalul orar 9.00- 17.00.
De asemenea, clubul îi anunţă pe cei care doresc să îşi reînnoiască abonamentele şi să îşi păstreze în acelaşi timp locurile, că sunt aşteptaţi la sediu începând de luni, 28 februarie, până miercuri, 2 martie, având asupra lor abonamentele vechi. Preţurile abonamentelor sunt următoarele: Tribuna a II-a - 60 lei; Tribuna I - 70 lei; Tribuna oficială - 200 lei.
Reduceri pentru abonaţii fideli
Beneficiarii abonamentelor făcute în tur şi care le vor reînnoi, vor primi un discount de 20% la orice produs promoţional din standurile din Iulius Mall şi Sala Sporturilor „Horia Demian“. Cei care nu posedă deocamdată abonament şi îşi vor procura pentru retur, vor primi un discount de 10% pentru orice produs promoţional, toate reducerile fiind valabile până la finalul sezonului.