A lucrat ca şi contabil timp de aproape 20 de ani. După ieşirea la pensie, a fondat Clubul Seniorilor ca o soluţie pentru petrecerea timpului liber pentru pensionari.
A lucrat în Învăţământ timp de şapte ani, apoi ca economist la CAP Chiscani, după care s-a angajat la SC Termoelectrica Bucureşti, Sucursala Electrocentrale Brăila ca şi contabil la Biroul Financiar - Contabilitate.
La 1 ianuarie 2008, s-a pensionat. Pentru că trebuia să-şi găsească o modalitate utilă de ocupare a timpului liber, s-a gândit să înfiinţeze un „club al persoanelor vârstnice".
Preocupare nobilă
Astfel a luat fiinţă Clubul Seniorilor de la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati".
„Trebuia să mă fac utilă societăţii, să-mi aduc contribuţia atât cât pot la alinarea suferinţelor celor vârstnici, nevoiaşi şi cu greutăţi în familie, având în vedere pensiile foarte mici, lipsa aparţinătorilor în unele cazuri. Şi de aici, ideea de a activa la Clubul Seniorilor al cărui fondator sunt alături de alte persoane", ne-a mărturisit Viorica Novac.
Clubul a fost fondat la 4 noiembrie 2009.
„Iniţial a fost o încercare timidă, dar timpul a materializat-o şi astăzi trăim într-o „familie închegată" unde ne simţim bine. Clubul nu a avut un plan ci doar plăcerea de a ne întâlni, de a discuta, de a schimba păreri încât a apărut necesitatea de a avea activităţi concrete", ne-a mai spus ea. Activităţile concrete constau în cursuri de calculator şi de limbă engleză, excursii, spectacole.
Teatru cu „Ambiţioşii"
În luna martie 2010 s-a înfiinţat trupa de teatru a Clubului, intitulată sugestiv „Ambiţioşii", care a susţinut spectacole în cadrul Bibliotecii dar şi în alte oraşe.
„Pe 20 octombrie am fost la Sibiu, la Biblioteca Astra, unde am susţinut un spectacol de teatru - lectură şi poezie, la care am participat alături de colegii Ri