Bugetul local pe anul 2011 a fost adunat din... scăderi. Pe fondul diminuării veniturilor oraşului, primarul Ilie Bolojan a tăiat din cheltuieli, reducând de la banii alocaţi persoanelor cu handicap şi reparaţiilor de străzi, până la cheltuielile cu energia electrică.
Nici măcar bisericile nu vor vedea banii pentru care s-au rugat! "Este un buget care nemulţumeşte pe toată lumea, dar măcar asigură buna funcţionare a oraşului", susţine Bolojan.
Pe minus
Anul acesta, municipalitatea se poate baza pe venituri de 711,8 milioane lei. Dacă adunăm şi "restul" de 50,3 milioane nefolosite în 2010, suma totală urcă la 761,1 milioane. Deşi bugetul este mai mare cu 44% decât în 2010, cifra a crescut doar pentru că municipalitatea a preluat spitalele orădene, iar bugetele lor se adaugă la cel al oraşului.
În realitate, veniturile oraşului sunt mai mici decât cele din 2010. Bugetul local a pierdut dintr-un foc cam 3 milioane de euro numai din diminuarea de la 47% la 44% a cotei ce-i revine din impozitul pe salarii. La fel, potrivit unor modificări din Legea finanţelor publice, Primăria nu mai poate prinde în buget banii pe care îi va încasa din vânzările de bunuri. Astfel, cele 6 milioane euro datorate de firma Tony Construct Imobiliare pentru terenul din strada Ogorului, pe care municipalitatea mizează, nu se pun la socoteală.
În plus, loviţi de criză, orădenii îşi plătesc tot mai greu impozitele. BIHOREANUL a aflat că, în ciuda bonificaţiei de 8%, în primele 6 săptămâni din an şi-au achitat datoriile faţă de buget cu 4.000 de contribuabili mai puţin, raportat la aceeaşi perioadă din 2010. Iar asta în condiţiile în care oraşul are de plătit în 2011 rate în valoare de 24 milioane lei, dublu faţă de anul trecut. Pentru că încep plăţile pentru tramvaiele Siemens...
În pensie sau şomaj
Până şi alocările de la bugetul de stat au scăzut. Spre e