„Reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta", a declarat într-o conferinţă ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, fără a lua în consideraţie consecinţele acestui proiect pentru comunitatea care va rămâne, în mai puţin de două luni, fără spital. Târgu Frumos va fi probabil la fel de primitor, cochet şi verde. Cu o singură diferenţă: pe holurile actualului spital se vor plimba bătrâni cu nostalgii.
La început a fost spitalul „După aceea Târgu Frumos s-a dezvoltat, au apărut fabricile şi alimentarele astea. Fără el, acesta nu mai este oraş", îmi spune un bărbat cu trăsături ascuţite din rezerva numărul trei a Spitalului Orăşenesc Târgu Frumos. În salon cinci bărbaţi îmbrăcaţi în pijamale şi cu picioarele înfundate în şlapi moi de cameră îşi aşteaptă prânzul. Patru paturi cu plăpumile aranjate minuţios se lipesc de peretele din faţa mea. Între ele sunt înghesuite noptierele albe. Pe acesta vor fi aşezate mai târziu farfuriile cu ciorbă. Mai sunt două geamuri mari, astfel încât razele soarelui primăvăratic se odihnesc pe chipurile bolnavilor.
Trei dintre pacienţi stau întinşi pe cearşafuri, unul e aşezat lângă un scaun cu rotile, iar al cincilea îşi numără în palmă, cu mare atenţie, pastilele. Nu-l interesează ce discutăm noi aici. Va ieşi din salon, apoi va intra ca să iasă din nou, într-un du-te-vino de neînţeles. Trebuie să treacă jumătate de oră ca să păşească cu paşi hotărâţi, să se aşeze pe un pat, să mă fixeze cu privirea şi să îmi spună pe nerăsuflate „Eu în '57 mi-am făcut prima operaţie în acest spital, la doctorul Tudorache. Eu când m-am născut, aici era spital. Cum să rămână oraşul ăsta fără el?".
Este întrerupt de un alt bărbat, fost mulgător de vaci şi pădurar, aşezat vizavi, care vorbeşte apăsat: „Dar eu în '90-'91 am stat în spital 21 de zile cu hepatită. Era doctorul Enea pe atunci, acum e ieşit
