S-a mai stins un subiect. S-a discutat, s-a dezbătut zile-n şir. Nu s-a rezolvat nimic. Câinii latră, caravana trece, iar colbul se aşază peste subiectul efect al unei probleme la fel de nerezolvată ca atunci când l-a provocat. (O problemă pe care alţii, mai civilizaţi, au rezolvat-o cu succes. Civilizat. Nu trebuie decât să aplicăm o reţetă.)
Nu ştiu cine este caravana. Am fost tentată să spun că autorităţile, pentru că nu rezolvă problema, dar de fapt cred că noi, societatea, suntem caravana. Pentru că societatea crează problema. În primul rând pentru că e divizată, nu are o opinie comună, iar dacă se ridică unul să arate problema, alţi zece îi sar în cap. Altora nu le pasă decât de propria ogradă. Pentru ei societatea se termină la gardul curţii, aşa că scapă de probleme dându-le peste gard.
A fost un subiect care s-a stins la fel ca şi predecesoarele sale. O femeie a murit sfâşiată de câini maidanezi. S-a spus la început că a intrat să fure (şi recunosc aici un obicei: cam astea-s primele „scăpări” off-record ale poliţiei. E o chestie psihologică, omul tinde să gândească „aşa-i trebuie!”). Doar că femeia era la muncă. Apoi s-au auzit voci revoltate că incidentul s-a produs în curtea unei instituţii, deci câinii nu sunt vagabonzi.... Este relativ, ca toate cele pe lumea asta. În curtea multor instituţii se adăpostesc şi se înmulţesc câini care, atât timp cât nu-s legaţi sau închişi, pot vagabonda după bunul lor plac. Asta nu înseamnă că-s ai instituţiei cum nici câinii de pe lângă blocuri nu-s ai… blocurilor, deşi-s la fel de imprevizibili. Oamenii-i hrănesc, unii de drag, alţii de frică. (Le dai un os să poţi intra în scară, dar musafirii tăi pot avea surpriza să fie încolţiţi pe alee.) Dar asta nici măcar nu contează. Umbra de echivoc asupra statutului câinilor pluteşte doar asupra acestui caz. Iar cazuri clare au mai fost şi problema c
