UPDATE. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost dat în consemn la frontieră, după ce, joi seară, şi-ar fi înjunghiat un nepot, care în urma incidentului a fost dus la Spitalul Judeţean din Craiova, cazul fiind preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, potrivit Mediafax.
Surse judiciare susţin că Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nu a fost găsit pentru a fi audiat, fiind dat în consemn la frontieră.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procuror Adrian Aspra, a declarat că dosarul în care Bercea Mondial este cercetat pentru tentativă de omor a fost preluat de procurori.
"Dosarul cu numărul 297/P/2011 a fost înregistrat astăzi (vineri - n. r.) la parchet urmare a unui scandal în care numitul Ionuţ Anghel ar fi fost înjunghiat de Sandu Anghel, cel puţin din datele preliminare, care sunt la dosar. În cauză se fac cercetări pentru tentativă la omor calificat", a declarat procurorul Adrian Aspra.
ÎNJUNGHIERE. Sandu Anghel, cunoscut sub porecla de Bercea Mondialul, este acuzat de tentativă de omor după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot joi seara, informează Newsin.
Poliţiştii din Olt au fost solicitaţi să intervină în seara de 17 februarie într-un local din oraşul Drăgăneşti-Olt pentru a aplana un scandal iscat între membrii familiei lui Sandu Anghel zis Bercea Mondialul, finul lui Mircea Băsescu, soldat cu înjunghierea în spate a minorului Ionuţ Anghel, în vârstă de 17 ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, comisar Claudia Radu, martorii la incident susţin că tânărul a fost înjunghiat, conform declaraţiilor martorilor, de către interlop.
,,Starea sa de sănătate, din câte cunoaştem, este gravă. Minorul se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Incidentul a avut loc pe fondul unor tensiuni mai vechi", a afirmat Radu.
Martorii spun că tinerii,