Parcă a înnebunit lumea. Toată presa caută ca disperata pe tehnocratul lui Traian Băsescu. Diversiunile sunt lansate cate două pe zi şi oameni care n-au nicio treabă cu politica sunt băgaţi cu de-a sila în malaxorul talkshow-urilor, cu CV-uri, declaraţii de avere şi tot ce se poate găsi despre ei. Din acest punct de vedere chestia cu sursele băgate in faţă ar trebui să fie relevantă. Dar nu e. Sunt lansate tot felul de pseudo argumente pentru un candidat sau altul, în vreme ce preşedintele, tot pe surse, ştie, dar nu spune care ar fi ăla.
Majoritatea susţinătorilor prezidentiali cărora orice plan al preşedinteluile le pare genial chiar dacă el nu este pe deplin exprimat nici măcar de Traian Băsescu însuşi, tind să creadă că toată lumea gândeşte la fel. Nu-i nimic de condamnat aici, numai că acest mod de a pune problema sfidează bunul simţ comun. N-am să detaliez aici argumentul valid potrivit căruia percepţia publică ,din cauza ingerinţei preşedinţiei în actul guvernamental, este că premierul nu este decât o unealtă, dacă nu chiar o slugă a lui Traian Băsescu. Este atât de evident că nici măcar nu mai trebuie demonstrat. Dar, lăsând la o parte chestia asta, văd că se tot avansează varianta tehnocratului independent, deşi acela nu poate fi decât un pedelist get beget, dacă acceptă în acest moment funcţia de prim ministru.
O să ziceţi că-s prozaic sau materialist, dar afirm că cea mai mare tâmpenie pe care a făcut-o Boc şi compania a fost să accepte ca un funcţionar public de prim rang al statului român să fie platit cu 1000 de euro pe lună. Mie unul mi-e ruşine că şeful statului este plătit la nivelul unui şomer din UE, iar premierul de asemenea. Cred cu tărie că această lege stupidă trebuie schimbată, pentru că ea poartă în ea prezumţia corupţiei, asta ca să nu mai spun că îndepărtează tinerii competenţi ce n-au apucat să se-mbogăţească, de funcţia pub