Ideea unui premier „independent" sau „tehnocrat" - s-o numim generic „opţiunea Isărescu" - a fost denunţată violent de întreaga clasă politică, de televiziunile mogulizate, dar şi de o bună parte a comentatorilor fără afilieri evidente. Un efort atât de mare de a prezenta o soluţie benefică drept un dezastru e semn de panică.

Că Guvernul Boc şi-a pierdut credibilitatea este un loc comun. Este adevărat, a luat măsuri nepopulare, precum celebrele tăieri de salarii şi reduceri de personal, şi a fost supus unui tir neîntrerupt de atacuri nedrepte, ba chiar murdare, din partea televiziunilor mogulizate, dar, în pofida acestora, şi-a pierdut credibilitatea aproape în întregime pe mâna sa: nu că nu a luat „măsuri de relansare economică", un reproş demagogic, ci pentru că a acţionat haotic, cu ezitări, reveniri şi cedări inacceptabile, ca şi cum ar fi făcut-o fără să ştie ce face, de fapt, şi cu inima îndoită. În al doilea rând, s-a arătat tolerant în raport cu practicile corupte şi clientelare din propriul partid într-un moment în care cerea sacrificii din partea populaţiei, semn de slăbiciune morală, dacă nu de duplicitate crasă. Cu toate acestea, economia s-a stabilizat, legile cerute de acordul cu FMI au trecut, e timpul pentru relansare, atât a economiei, cât şi a speranţelor. Dar nici o relansare nu e posibilă cu acest guvern. Nu intră în discuţie dacă e drept sau nu pentru Boc, deoarece nu este vorba despre Boc, ci despre Guvernul României. România are nevoie de un guvern nou pentru gestionarea următoarei etape, un guvern mai competent şi cu credibilitatea neştirbită.

Alegerea optimă este ceea ce am numit „opţiunea Isărescu" din motive evidente (dacă avem în România o „opţiune Isărescu" în afara lui Isărescu însuşi este o altă discuţie). Prim-ministrul trebuie să fie o persoană a cărei autoritate morală şi profesională să fie dincolo de orice îndo