Remarcam, în numerele trecute, un anumit fenomen pe care, în lipsă de alt termen, l-am numit „clasicizare” a mai multor scriitori contemporani, ale cărui semne caracteristice erau reprezentate de ediţiile critice sau integrale ale operei lor, apărute la edituri de prestigiu.

Desigur, nu absolutizez acest criteriu: astăzi, din păcate, oricine îşi poate comanda o ediţie de „opere complete”, cu condiţia să achite contravaloarea tiparului. Asemenea „ediţii” nu înseamnă nimic şi în nici un caz nu pot avea vreo influenţă oarecare asupra mecanismelor critice de validare. Însă, când edituri recunoscute dedică o ediţie de opere complete – sau chiar numai una de autor, cum face Polirom – unui scriitor contemporan deja validat critic, cu un profil consolidat, e cazul să vorbim, fie şi cu prudenţă, despre un început de clasicizare.

În cazul lui Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai proeminenţi poeţi români contemporani, putem chiar lăsa prudenţa profilactică la o parte. Momfa, o recentă ediţie de opere complete îngrijită de Nicolae Tzone, reprezintă nu numai un binemeritat „popas”, la jumătatea unei vieţi de poezie, ci şi un evident început de clasicizare a poetului „Ieudului fără ieşire”. Totodată, şi un util instrument de cercetare pentru ipoteticul (deocamdată) istoric al literaturii de după 1989, în condiţiile în care volumele poetului din anii ’90 au apărut, toate, în tiraje mai mult decât confidenţiale şi sunt, în clipa de faţă, de negăsit, chiar şi în biblioteci.

După cum precizează foarte succinta Notă asupra ediţiei, mai există o ediţie cu titlu similar, apărută tot la Editura Vinea, în 2000, conţinând volumele lui Ioan Es. Pop de până la acea dată. Chiar şi-aşa, ediţia de faţă este binevenită şi, mai mult, necesară: deşi era evident şi în 2000 că ne aflam în faţa unui mare talent, întotdeauna e nevoie de ceva timp până când putem recunoaşte, în