Locul unde nu se mai întâmplă nimic. Aşa am putea descrie România anului 2011.
Totul pare a sta pe loc, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Se simte în jur că spaţiul public n-a fost aerisit de multişor. Peste tot, aceleaşi figuri, din ce în ce mai puţin credibile. Preşedintele ne-a dovedit că nu-i miroase nici lui prea bine. S-a dus să stea de vorbă cu partidul său, poate-poate o urni ceva, măcar în planul imaginii. Nu prea i-a ieşit. Oare ce-o urma?
Coborând în stradă, senzaţia pregnantă este că lumea aşteaptă o catastrofă a cărei natură n-a dibuit-o încă. Trebuie să se întâmple ceva rău, dar nu ştim exact ce anume. Mulţi tac şi-şi văd de treabă, atât cât mai au. Din când în când, unii glumesc. Bineînţeles, pe seama înmulţirii grijilor zilnice. Asta-i bine. Dacă şi-ar pierde şi simţul umorului, cine ştie ce-ar ieşi.
Se vede treaba că n-au rămas prea mulţi români interesaţi de ce se întâmplă la nivel politic. Aşteptări puţine spre deloc de acolo. Resemnarea se extinde galopant. Poate că e singura care se extinde, în condiţiile în care toate iniţiativele publice şi private au intrat la apă. Dar să privim puţin şi peste gard. Mai bine zis peste „gardul" Mării Negre. Tot a fost „la modă", o vreme, Marea Neagră ca zonă strategică.
Aşadar, Georgia, fostă republică sovietică şi protagonista unui „război-fulger" în 2008, are creştere economică de aproximativ şase la sută pe an, în condiţii de criză. O spune chiar fostul ei premier, Lado Gurgenidze, cu care am avut ocazia să stau de vorbă în această săptămână. În 2003, Georgia se confrunta cu o corupţie generalizată şi nu reuşea să strângă din taxe şi impozite mai mult de 15% din PIB, respectiv vreo 600 de milioane de dolari. În mai puţin de şapte ani - timp în care a trecut şi printr-un război! - a eliminat în bună măsură corupţia şi a ajuns să colecteze la buget în jur de patru miliarde de dolari
