Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberi şi nu prea! Găman şi Bărboianu, aşteptaţi la Craiova pe 1 iulie

Publicat in Pro Sport, vineri 18 februarie 2011 ·

Avem un verdict în cazul Găman- Bărboianu. Care, cum putea săfie altfel decât temporar? Comisia pentru soluţionarea litigiilor adecis ieri că cei doi fotbalişti sunt liberi de contract, darfinanţatorul Ştiinţei îi aşteaptă pe jucători de la 1 iulie laechipă, în baza noilor contracte. Singurul lucru cert este că celedouă părţi se pregătesc de un nou război la LPF.

Deşi mai pot face recurs în cinci zile de la data emiteriideciziei, şansele ca evenimentele să se întoarcă la 180 de gradesunt aproape nule. Lucru ştiut şi de Adrian Mititelu, care a ieşitla rampă cu un nou act, care scoate în evidenţă faptul că la datade 17 ianuarie Găman şi Bărboianu au semnat prelungireacontractului cu U Craiova. Dacă se dovedeşte că nu este vorba de unfals, actul intră în vigoare în iulie, iar fotbaliştii vor trebuisă se întoarcă în Bănie. "Eu, spre deosebire de ei, acceptorice expertiză, orice verificare. Vă dau cuvântul meu de onoare cănu s-a semnat nimic în alb, iar acest act este valabil", adeclarat Mititelu.

Piţurcă acuză falsul

În timp ce finanţatorul oltean spune că actul între cele două părţis-a semnat pe 17 ianuarie, prima zi în care Piţurcă nu mai aveadrept de semnătură la club, fostul selecţioner spune că acestea aufost parafate cu o lună în urmă. "Actele au fost oferitefără semnătura lui Mititelu, fără date. În decembrie chemajucătorii la el să amâne plăţile şi totodată să semneze şi noicontracte în alb. Acele acte sunt lovite de nulitate, iar alefotbaliştilor au fost notificate cu data la care au fost elesemnate", a dezvăluit Piţi, care a lăsat să se înţeleagăcă fotbaliştii au fost la notar ca să certifice că actele aduse deei (n.r. - contractele în alb semnate în decembrie) sunt legale şică prelungirea contractului în "varianta Mititelu" nu estevalabilă. Momentan, un singur lucru rămâne cert: Valerică Găman şiŞtefan Bărboianu se vor prezenta,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 32 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°