Un bărbat de 49 de ani, din municipiul Orăştie, este cercetat pentru evaziune fiscală şi contrabandă după ce, ieri, poliţiştii au descoperit în locuinţa sa circa 180 de pachete de ţigări de diferite mărci, fără timbru fiscal. Hunedoreanul intenţiona să vândă tutunul ilegal.
Asupra altor doi tineri din Hunedoara s-au găsit alte peste 150 de pachete de ţigări. Cei doi ţineau tutunul ascuns în portbagajul maşinilor parcate în zona centrală a municipiului.
La volan fără permis
Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Bucureşti, s-a ales cu dosar penal pentru nereguli la regimul circulaţiei după ce, aseară, a fost prins la volanul unui Volkswagen Passat fără a avea permis de conducere. Bucureşteanul a fost depistat de poliţişti pe Calea Zarandului din municipiul Deva.
Accident la ieșirea din Hunedoara
Două autoturisme au fost implicate, în această dimineaţă, într-un accident petrecut pe șoseaua Hunedoara - Deva, în zona combinatului Arcelor Mittal. În urma coliziunii, provocată de neacordarea de prioritate, o persoană a fost rănită. Circulația a fost restricționată pentru aproximativ o oră.
Cărţile se vând la bibliotecă
Secţia de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene ,,Ovid Densusianu” găzduieşte, timp de o lună, un stand de carte cu vânzare. Editura care expune este “Vremea”, iar oferta este cât se poate de diversă, de la ghiduri turistice, la literatură şi teatru.
Furtul din grajd le-a adus dosar penal
Doi tineri din municipiul Orăştie, în vârstă de 18 şi 19 ani, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri dintr-un grajd. Prejudiciu în valoare de peste 1.000 lei a fost recuperat în totalitate, iar cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate.
Furtul l-a băgat după gratii
Un devean de 20 de ani a ajuns în Penitenciarul B