Semnalul de alarmă este tras de Banca Mondială. Situaţia stârneşte dezbateri aprinse la Bruxelles.
44 de milioane de persoane au fost împinse în sărăcie de creşterea preţurilor la alimente, începând din iunie anul trecut arată raportul Băncii Mondiale.
Reprezentanţii instituţiei, citaţi de Bloomberg, avertizează cu privire la preţul alimentelor care se află la un nivel periculos. Raportul Băncii Mondiale arată că preţul alimentelor la nivel mondial a crescut cu 29 puncte procentuale în ultimul an şi se află cu doar 3% sub nivelul cel mai ridicat, înregistrat în 2008.
Cele mai afectate au fost ţările în curs de dezvoltare, unde populaţia cheltuieşte jumătate din veniturile obţinute pe mâncare. Şi oficialii europeni se tem că instabilitatea politică din anumite ţări în curs de dezvoltare ar putea fi amplificată de scumpirea alimentelor. Ministrul de externe ungar, János Martonyi explică de ce.
Perspectivele nu sunt optimiste. Un raport al ONU arată că preţul importurilor de mâncare, la nivel global, va creşte până la 1.000 de miliarde dolari, plasând întreaga lume periculos de aproape de o nouă criză alimentară.
Comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, avertizează că „va trebui să ne obişnuim cu creşteri bruşte ale preţurilor produselor agricole”.
Organizația pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU consideră că este crucial pentru fermieri să mărească producţia considerabil, în special porumbul şi grâul, în 2011–2012, astfel încât să acopere cererea şi să se poată reface rezervele mondiale de alimente. Magazin European cu Anca Năstase şi Andreea Pietroşel
Semnalul de alarmă este tras de Banca Mondială. Situaţia stârneşte dezbateri aprinse la Bruxelles.
44 de milioane de persoane au fost împinse în sărăcie de creşterea preţurilor la alimente, începând din iunie anul trecut arată raportul Băncii Mondiale.