E locuitorul oraşului São Paulo, fără îndoială, dar şi mai mult decît atît. În fiecare an, în luna ianuarie, São Paulo îşi sărbătoreşte naş- terea: a ajuns să fie un gestreper al oraşului, ca şi al Braziliei întregi.
Fiecare ţară îşi măsoară diferit aniversările; pentru Brazilia, unde metropole de dimensiuni uriaşe s-au fundat cu mai puţin de un secol în urmă, pe un cîmp pînă atunci pustiu, monumentul ridicat acum o sută de ani se transformă într-un respectabil patrimoniu istoric, de vîrstă venerabilă.
Se înţelege uşor de ce în asemenea condiţii aniversarea unuia dintre cele mai vechi oraşe, São Paulo, stîrneşte emoţii. La începutul anului 2011 el numără patru secole şi jumătate de existenţă – adică timp, nu glumă! La jumătatea secolului al XVI-lea un călugăr portughez a ridicat în plin cîmp o capelă; alţi călugări portughezi au construit în jur cîteva clădiri pentru viitoarea mînăstire – şi astfel piatra fundamentală a oraşului se afla deja pusă. Astăzi acest oraş reprezintă adevărata capitală a ţării: 11,5 milioane de locuitori, iar împreună cu suburbiile industriale – aproape 18 milioane; de la un capăt la altul al perimetrului urban străbaţi 180 de kilometri; metropola se situează ca bogăţie pe locul patru între toate oraşele celor două Americi şi pe locul întîi în America de Sud. E capitala economică, artistică, a spectacolelor, a muzeelor, a modei şi a… emigranţilor.
Ce mic fusese pînă de curînd São Paulo! La începutul secolului XX avea doar 240.000 de locuitori. Cu puţin timp înaintea ultimului Război Mondial, în 1935, abia atinsese un milion de oameni. Să adăugăm imediat că, din acel milion, a treia parte, adică aproximativ 300.000, erau străini, în special italieni, urmaţi de portughezi. Şi de atunci încoace au tot sosit aici germani, evrei, arabi, ruşi, polonezi, japonezi, ba chiar şi români, pentru a pune pe tabloul oraşului o
