Chiar dacă suferă de parapareză spastică, având gradul I de handicap locomotor, Robert Necula vrea să muncească. Cu calificări în mai multe domenii, sătmăreanul îşi caută de mai bine de un an un loc de muncă, pentru a-şi suplimenta indemnizaţia lunară de 293 de lei.
Sătmăreanul Robert Necula, cu handicap locomotor de gradul I este şomer de aproape un an de zile. „Din februarie 2010, îmi caut un loc de muncă. Înainte de a intra în şomaj am lucrat ca îngrijitor al unui imobil, am lucrat şi ca lăcătuş mecanic sau manipulant marfă“, spune bărbatul. Acesta suferă de parapareză spastică. „Am un handicap locomotor de gradul 1, fără asistent personal. La vârsta de 18 ani, în urma unei căzături serioase, mi-au fost afectaţi nervii piciorului stâng, iar ulteror mi-a fost afectat şi piciorul drept şi şoldurile. Mă deplasez mai greu, dar vreau să muncesc“, spune bărbatul.
Acesta a absolvit un curs de masaj şi în prezent urmează cursurile de operare PC din cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare. „Eu am absolivit Şcoala postliceală de Agroturism, am pregătire de electromecanic, însă fără experienţă. Am absolvit un curs de masaj şi reflexoterapie care m-a costat 10 milioane de lei vechi, iar în prezent fac cursurile de operare de date pe calculator în cadrul AJOFM“, spune bărbatul.
Fără indemnizaţie de luna viitoare
Acesta spune că de la data de 1 martie va pierde şi indemnizaţia de şomaj. „Indemnizaţia de handicap este de 293 de lei, iar cea de şomaj de 383 de lei. Pe aceasta din urmă o voi pierde de la 1 martie. Eu nu aş fi vrut să stau atât de mult în şomaj, dar timp de un an nu mi-am găsit loc de muncă, chiar dacă am făcut mai multe cursuri. Din păcate, şi soţia mea suferă de handicap locomotor de gradul I şi ne descurcăm destul de greu cu banii“, spune Robert Necula.
Acesta spune că, din cauza handicapului său,