Retorica politică şi-a schimbat accentul de pe nevoia de a reacţiona la „provocarea generaţională" a schimbărilor climatice. Investiţiile în tehnologii energetice alternative, cum ar fi cele eoliene sau solare, nu mai sunt fundamentate pe argumente ecologice. Ni se vorbeşte, în schimb, despre pretinsele beneficii economice, cu precădere despre promisiunea aşa-numitelor „joburi verzi". Din nefericire, în realitatea economică, promisiunile nu stau în picioare.

Centrul Consensus de la Copenhaga i-a solicitat lui Gürcan Gülen, senior economist în probleme de energie de la Centrul pentru economia energiei din cadrul Biroului de geologie economică de la Universitatea Texas din Austin, să evalueze „situaţia ştiinţifică" în privinţa definirii, măsurării şi prognozelor de creare a slujbelor verzi. Gülen a descoperit că apariţia de noi locuri de muncă „nu poate fi susţinută ca un alt beneficiu" al politicilor verzi bine intenţionate. De fapt, numărul de joburi pe care aceste politici le creează va fi probabil contrabalansat - dacă nu mai rău - de numărul de locuri de muncă pe care le distrug.

La suprafaţă, crearea de slujbe verzi pare logică. Instalarea unui număr mai mare de turbine eoliene şi panouri solare stimulează nevoia de constructori, tehnicieni, operatori comerciali şi muncitori calificaţi. Voilà: pur şi simplu prin investiţia în politici verzi nu doar că am ajutat clima, dar am şi redus şomajul. Aceasta este şi esenţa multor studii citate sârguincios de politicieni. Unde greşesc, aşadar, aceste analize?

În unele cazuri, Gülen conchide că adepţii joburilor verzi nu au făcut distincţia dintre locurile de muncă din construcţii (ridicarea turbinelor) - care sunt de natură temporară - şi cele din componenta operaţională (op-erarea turbinelor) care au un caracter mai de lungă durată. Plus că uneori au pornit nejustificat de la ideea c