Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bosnia, o parte din butoiul cu pulbere al Europei

Publicat in Pro Sport, vineri 18 februarie 2011 ·

"Războaiele iugoslave", numele sub care au rămas cunoscute înistorie, au reprezentat o serie de conflicte armate desfăşurate peteritoriul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, între anii1991 şi 1995.

Descrise de multe ori drept cele mai sângeroase conflicte dinEuropa după cel de-al Doilea Război Mondial, războaiele iugoslaveau fost marcate de conflictele interetnice purtate între sârbi, pede o parte, şi croaţi şi bosniaci, de cealaltă, dar şi întrebosniaci şi croaţi (pe teritoriul Bosniei). Istoric, pot fiîncadrate în trei războaie separate, dar care au avut un anumitgrad de legătură: războiul din Slovenia (1991), războiul croaţilorpentru independenţă (1991-1995) şi războiul din Bosnia (1992-1995).Toate au fost declanşate de problemele şi relaţiile încordatedintre diversele etnii care locuiau în spaţiul fostei Iugoslavii,lăsate în urmă de prăbuşirea fostului stat socialist în 1991.

Războiul din Bosnia a fost cel mai sângeros, poate şi din cauzamixului interetnic puternic exacerbat de diferenţele religioaseexistente pe teritoriul fostei republici iugoslave a Bosniei şiHerţegovinei (bosnieci musulmani, sârbi ortodocşi şi croaţicatolici). Crimele de război şi atrocităţile au fost la ordineazilei, capitala Sarajevo aflându-se printre oraşele cele maiafectate de război. Un raport al CIA din 1995 considera căprincipalii responsabili pentru crimele de război (într-un procentde 90 la sută) au fost forţele armate sârbeşti.

N-a scăpat nici Zenica

Zenica, oraşul industrial aflat la 70 de km nord de Sarajevo, careîi va găzdui pe tricolori la meciul din 26 martie, n-a rămasneafectat de războiul din Bosnia. Mai ales la nivelul compoziţeidemografice. A primit un număr mare de etnici bosniaci din altepărţi ale Bosniei, dar şi-a pierdut populaţia sârbă, care a părăsitoraşul pentru a se stabili în zonele Bosniei controlate în ace

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 51 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 45 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 50 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°