La Nationalul iesean are loc in aceasta seara, de la ora 19.00, in sala Teatru Cub, premiera unui spectacol deosebit, in regia reputatului regizor Radu Afrim. Neobisnuitul acestui spectacol consta in faptul ca jocul de pe scena, in interpretarea unor actori consacrati ai teatrului iesean, dar si a unor studenti si masteranzi din cadrul Universitatii "G. Enescu", se completeaza cu secvente de film. Piesa "Dawn Way" ("Oameni slab de ingeri. Ghid de folosire"), semnata de catre dramaturgul rus Oleg Bogaev, se joaca la Iasi in premiera nationala. Regizorul Radu Afrim propune un exercitiu de imaginatie si o tema de reflectie neobisnuite. "Ne amintim in unele zile de ingerul pazitor. Pe care-l mai numim si inger personal. Ceva mai rar, insa, dam peste un inger care ne cere noua, oamenilor, ajutor. Ce ne facem atunci? Si mai ales ce ne facem atunci cind ingerul are nevoie de grija noastra dupa ce noi insine l-am ranit?", ne intreaba regizorul. Raspunsuri la aceasta intrebare vor incerca sa ne ofere actorii din distributia spectacolului. In roluri de ingeri sau de paminteni vor juca actorii Octavian Jighirgiu, Catinca Tudose, Florin Mircea, Dumitru Nastrusnicu, Liviu Manoliu, Gelu Zaharia, Doru Aftanasiu, Daniel Busuioc, Silvia Popa, Ionut Cornila, Anne Marie Chertic, Radu Ghilas, Pusa Darie, Doina Deleanu, Andreea Boboc, Petru Ciubotaru, Alina Mandru, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Loredana Cosovanu si Vlad Volf. Trairile de pe scena vor fi intensificate prin insertiile video semnate de regizorul iesean Alexandru Condurache. "Prezenta filmului in spectacolul «Dawn Way» este una organica, nascuta dintr-o cerinta dramaturgica: laitmotivul textului este un accident rutier ce se petrece pe o sosea pustie. Elementul de dificultate, de a integra secventele de film in spectacol si de a crea tranzitia dinspre ecran spre spatiul scenic prin sunet, lumina si coregrafie, a ca