Întreg personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul agenţiilor teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române (ARR) desfăşoară, vineri, la nivel naţional, de la ora 10.00 la 14.00, controale în trafic având ca locaţie arterele principale de trafic (DN) din fiecare judeţ în parte, se arată într-un comunicat ARR.
Controalele vizează verificarea respectării reglementărilor din domeniul transportului rutier pentru asigurarea desfăşurării, în condiţii de legalitate, a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane şi creşterea nivelului siguranţei rutiere.
ARR mai anunţă că, pe parcursul anului 2011, va demara periodic astfel de acţiuni pentru combaterea practicilor care au consecinţe negative asupra siguranţei rutiere, calităţii vieţii cetăţenilor şi calităţii serviciilor de transport.