Cine a citit Casanova în Boemia, Mesi@ sau Wakefield ştie la ce să se aştepte de la un roman semnat de versatilul scriitor Andrei Codrescu: o tehnică a povestirii bine pusă la punct, la fel de curgătoare ca în cele mai profesionist scrise cărţi de consum, dublată de o documentare impresionantă şi de o construcţie care, deşi suportă referinţe teoretice dintre cele mai alese, nu îngreunează deloc lectura. Contesa sîngeroasă este legendara Elisabeta Báthory, care capătă în carte o concreteţe la care multe personaje istorice ar putea să spere, închipuită, dincolo de bine şi de rău, din trăsături subtile, punctate nu de mistificare, ci de un bine făcut aer de epocă cvasilegendar şi el, şi aşezată în miezul unei panorame istorice a cărei reconstituire e cu totul exemplară. De la detalii de îmbrăcăminte la însemnări de atmosferă şi de la fapte şi însuşiri omeneşti mărunte la evenimente istorice de răsunet, secolul XVI maghiar se bucură de o panoramă generoasă, din care nu lipseşte nici extravaganţa, fie ea uneori întru cruzime, nici măsura umană a istoriei - o provocare cu atît mai mare cu cît epoca e mai îndepă rtată, s-ar zice, dar pe care Andrei Codrescu o soluţionează cu o îndemînare cu totul admirabilă.

Al doilea plan al cărţii este Ungaria de după 1989, care constituie în sine unul dintre cele mai subtile romane postsocialiste pe care le cunosc. Confuziile născute în siajul răsturnării fostului regim, entuziasmul angajant al schimbă rii, fie el şi pus cu mare ardoare în slujba unor cauze imaginare, şi rememorarea vieţii mărunte de sub comunism – un contrapunct bine găsit pentru epoca istorică impunătoare a Elisabetei Báthory – compun un roman politic fără teze la vedere, nuanţat şi plin de înţelegere. Se cere precizat însă că nici celălalt plan al cărţii nu e mai puţin politic, fiind de la sine înţeles că, de la critica protestantismului pînă la recuperarea