Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii auto de lux nu mai fac faţă comenzilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 februarie 2011 ·

Cumpărătorii de Audi trebuie să aştepte o perioadă de trei sau patru luni pentru modele precum A6, care costă 38.500 de euro, în condiţiile în care fabricile companiei funcţionează la capacitate maximă şi tot nu fac faţă cererii record, a spus directorul de vânzări Peter Schwarzenbauer, citat de Bloomberg.

"Dacă vânzările continuă să crească, va fi greu să spun cât se va putea reduce timpul de aşteptare", a declarat şeful de vânzări al Audi. "Fabricile noastre lucrează în prezent la capacitate maximă şi putem adăuga şi schimburi suplimentare în zilele de sâmbătă".

Cumpărătorii noului Audi A6, care va fi lansat în luna martie, şi cei ai Audi A3 trebuie să aştepte mai mult timp, motivul fiind popularitatea celor două modele printre consumatori, potrivit purtătoarei de cuvânt Esther Bahne. În perioadele în care cererea este normală, în general, clienţii primesc maşinile la termen de opt-zece săptămâni după ce au făcut comanda.

BMW, divizia Mercedes-Benz a Daimler şi Audi, parte a grupului Volkswagen, cei mai mari trei producători de automobile de lux din Germania, au raportat vânzări record pentru luna ianuarie. Producătorii vor să îşi extindă fabricile în acest an pentru a satisface cererea tor mai mare din China, SUA şi Germania.

Cumpărătorii BMW, cel mai mare producător de maşini de lux din lume, trebuie să aştepte trei luni pentru majoritatea modelelor şi timp de şase luni pentru modelul sport X3, a spus Birgit Hiller, purtătorul de cuvânt al companiei, care are sediul în München, Germania.

Timpul de aşteptare la Mercedes Benz, care ocupă locul al doilea după BMW în vânzările globale, este aproape la acelaşi nivel cu cel de dinaintea recesiunii din 2007. Aici, majoritatea vehiculelor comandate la începutul anului sunt programate pentru livrare la începutul celui de-al doilea trimestru, a spus Verena Mueller, purtătorul de cuvânt al comp

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IGSU Exercițiul național „Seism 2025” pentru gestionarea optimă a unor evenimente

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că, începând cu ora 07.41, s-a declanșat exercițiul național „Seism 2025” care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism. Conform scenariului exercițiul

UPDATE - Congres la USR, sâmbătă. Preşedintele Dominic Fritz va prezenta strategia politică pentru perioada următoare / Premierul desemnat Ilie Bolojan este prezent la evenimentul USR - VIDEO

News.ro acum 33 minute
USR se reuneşte, sâmbătă, în Congres, preşedintele nou ales, Dominic Fritz, urmând să prezinte strategia politică pentru perioada următoare, în contextul formării Guvernului. Premierul desemnat Ilie bolojan este prezent la Congresul USR.

PSD decide dacă intră la guvernare. Ședință, astăzi, a Consiliului Politic Național al partidului

HotNews acum 2 ore
PSD se întrunește sâmbătă, 21 iunie, într-o ședință de Consiliu Politic Național pentru a decide dacă partidul intră sau nu la guvernare. Întâlnirea are loc de la ora 13:00, în sistem hibrid, cu participare online și fizică, la sediul central al PSD

Două ședințe importante la USR: CONGRESUL Național și Comitetul Politic. Ce decizii trebuie să ia partidul

Gandul acum 14 minute
Uniunea Salvați România organizează sâmbătă atât Congresul Național al partidului, cât și Comitetul Politic în care se va vota strategia USR pentru guvernare. Ambele evenimente se vor desfășura la Nord Events Center din București. UPDATE A început C

Israelul și Iranul au continuat atacurile după ce Teheranul a anunțat că nu va negocia programul său nuclear sub amenințare

Adevarul acum 2 ore
Iranul și Israelul au lansat noi atacuri reciproce în cursul dimineţii de sâmbătă, 21 iunie, la o zi după ce Teheranul a anunțat că nu va negocia programul său nuclear sub ameninţare. Nu au fost raportate victime în urma loviturilor.

Botoșani: trei bărbați reținuți pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Ceahlaul acum 15 minute
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani sunt cercetați penal bănuiți fiind că au înșelat o femeie de 85 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani, prin metoda „Accidentul”. „Fapta a fost comisă la data de 15 iunie a.c., când victi

Video „Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort”. Cristian Popescu Piedone, în control la firmele de pompe funebre

Adevarul acum o ora
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de verificări la companii care activează în domeniul pompelor funebre. Cristian Popescu Piedone a arătat ce nereguli a descoperit la o firmă din București.

Pakistanul anunţă că îl va propune pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace după încetarea focului cu India

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pakistanul a anunţat că l-a propus pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, la o lună şi jumătate după ce preşedintele american a anunţat surprinzător o încetare a focului între Islamabad şi

Guvernul scoţian va elimina WhatsApp de pe telefoanele guvernamentale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul scoţian renunţă la utilizarea WhatsApp şi a altor servicii de mesagerie „non-corporate” pentru desfăşurarea activităţilor oficiale pe dispozitivele mobile guvernamentale, anunţă BBC. Această

Astăzi, 21 iunie 2025, este Solstițiul de Vară, cea mai lungă zi din an care marchează începutul verii astronomice

Ziua Constanta acum o ora
Marchează oficial începutul sezonului cald în emisfera nordică și cea mai lungă zi a anului. Solstițiul de vară are loc sâmbătă, 21 iunie 2025, la ora 5:42, ora României. Marchează oficial începutul sezonului cald în emisfera nordică și cea mai lung

Vremea

București
acum

22°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/33°
Constanta
acum

23°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/23°
lun.

17°/25°
mar.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°