Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde îşi vor petrece vacanţa iubitorii piramidelor egiptene

Publicat in Romania Libera, vineri 18 februarie 2011 · ·

Una dintre cele mai îndrăgite destinaţii pentru o vacanţă exotică era până nu demult Egiptul, cu renumitul oraş Sharm el Sheikh. De la începutul protestelor din capitala Cairo, însă miile de turişti care invadau ţara au plecat iar hotelurile şi plajele au rămas părăsite.

Turismul în Egipt a avut de suferit de pe urma revoluţiei începute în 25 ianuarie deoarece mai multe ţări, printre care şi România, au recomandat cetăţenilor să evite zona. Deşi acum, după demisia preşedintelui, situaţia din Egipt nu mai este atât de tensionată, turiştii preferă să se reorienteze spre alte destinaţii în care pot găsi aceleaşi experienţe incitante.

Potrivit agenţiilor de turism variantele de „rezervă" ar fi Turcia, Marocul, Tunisia (ultimele evenimente din această ţara pun însă sub semnul întrebării şi această destinaţie), Cipru sau Dubai.

Comoara antică - Turcia

Turcia este cea mai convenabilă alternativă pentru cei care mergeau în Egipt, atât din punctul de vedere al calităţii serviciilor, cât şi al tarifelor. „Turcia, mai precis Antalya, cred că va fi prima variantă de «rezervă» pentru cei care mergeau în Egipt. Tarifele încep de la 186 de euro, 7 nopţi de cazare, fără transport inclus, în timp ce pachetele cu transport inclus încep de la 400 de euro. În plus, calitatea serviciilor din Turcia este superioară celei din Egipt", declară Mădălina Păcuraru, proprietar al agenţiei de turism HasHas Travel. Îmbinarea armonioasă de mare, soare şi oraşe antice face din această ţară o destinaţie perfectă, care a încântat milioane de turişti de-a lungul timpului.

Plajele de aici sunt recunoscute pentru nisipul lor alb şi fin, iar cu 407 euro poţi petrece şapte nopţi la un hotel de patru stele în celebra staţiune Antalya cu agenţia Demian Travel. În acest preţ este inclus transportul cu avionul din Bucureşti şi cameră în regim all inclusive.

Mis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 29 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°