Un taximetrist a fost omorât în Bucureşti. Deşi peste tot se vorbeşte că din cauza unui loc de parcare, văd că a mai apărut şi varianta în care acesta s-ar fi şicanat în trafic cu presupusul său ucigaş. Sigur, acesta din urmă, oricare ar fi fost condiţiile în care s-a produs evenimentul, nu are nici un fel de circumstanţă atenuantă pentru fapta sa, dacă el a comis-o (asta e altă discuţie, a fost prezentat la televizor drept „ucigaşul”, deşi ancheta abia a început). O cirmă este o crimă, şi nici un om sănătos la cap nu poate să nu o condamne. Totuşi, cu toate regretele pentru moartea unui om, poate că evenimentul poate fi folosit drept pretext pentru a aduce în discuţie şi altceva, serviciul public de transport în regim de taxi. Nu vreau să generalizez, dar taximetristul de Bucureşti reprezintă o categorie aparte de şofer, cea pentru care regulile sunt infinit mai puţine decât există ele în Codul Rutier (Am mai scris aici ce părere am despre ei). Cine ocupă orice colţişor de intersecţie? Cine blochează o bandă doar pentru că trebuie să aştepte un client? Cine depăşeşte coloana la semafor, pentru că trebuie să ajungă la comandă? Cine taie benzile fără semnal, fără să se asigure? Cine îţi circulă pe interzis, pentru că trebuie să ajungă la adresă? Cine vede roşul verde? Mă opresc aici cu exemplele, oricine a condus în traficul bucureştean ştie ce vreau să spun. Nu, restul şoferilor nu sunt sfinţi, dar parcă prea s-a împământenit regula că taximetriştii sunt mai şoferi decât ceilalţi, că ei îşi câştigă pâinea din învârtitul roţii. După cum ziceam mai sus, taximetria este un serviciu public, lucru pe care nimeni nu pare să-l conştientizeze, de la taximetrişti la cei care ar trebui să le reglementeze activitatea. Din punctul meu de vedere, nu poţi să să treci pe roşu, când ai client în maşină, iar pedeapsa să fie aceeaşi ca pentru orice alt şofer. O Soluţie ar fi dublarea