Serviciul secret german BND a însărcinat o comisie formată din patru reputaţi istorici cu analizarea activităţii sale şi a structurii personalului în perioada 1945-1968.
Un punct sensibil în istoria Germaniei de după 1945 este implicarea unor foşti membri ai armatei, SS-ului, Gestapo-ului şi ai altor organe de represiune ale sistemului nazist în structurile democratice ale statului. După ce Ministerul de Externe şi cel de Finanţe au cerut unor experţi independenţi să le evalueze trecutul, a venit şi rândul BND-ului să îşi deschidă arhivele şi să le pună la dispoziţie cercetătorilor. Perioada analizată, 1945-1968, este cea în care la conducerea instituţiei s-a aflat Reinhard Gehlen - un fost general de armată, în timpul celui de-al doilea război mondial şef al serviciilor de informaţii de pe frontul de Est. Pus în funcţie de către americani, mai ales datorită expertizei sale în privinţa alcătuirii şi tacticii Armatei Roşii, Gehlen a evitat iniţial să angajeze criminali de război sau membri ai SS-ului în serviciul său - nu din motive de înaltă conduită morală, ci pentru că aceste persoane ar fi putut fi şantajate mai uşor de către KGB. Totuşi, de-a lungul anilor regulile au devenit permeabile, după cum avea să se afle în anii '90.
"Tigrul din Como" şi "Măcelarul din Lyon"
Unul dintre angajaţii BND, recrutat după 1945, a fost Johannes Clemens, numit şi "Tigrul din Como" - un fost căpitan SS, membru al unei unităţi speciale care a ucis 335 de civili italieni în 1944. Un alt colaborator al serviciilor secrete germane a fost, în 1966, Klaus Barbie, supranumit şi "Măcelarul din Lyon". Fost şef al Gestapo-ului din acest oraş, Barbie a torturat cu mâna lui membri ai Rezistenţei franceze, şi se presupune că ar fi fost direct responsabil pentru moartea a 14.000 de oameni, deportaţi în lagărele naziste la ordinele sale.
Însă în anii '50-'60, clasa pol
