Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magia baschetului de la Hollywood

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2011 ·

All Star Game, care va reuni cei mai buni jucători de pe Planetă, va fi găzduit, pentru a doua oară în istorie, de capitala filmului mondial. Baschetbaliştii, cu salarii în valoare de peste 300 de milioane de dolari, se vor duela la „Staples Center“ din Los Angeles, duminică noapte, de la ora 03.00, în direct la Dolce Sport.

Toate evenimentele prilejuite de All Star Game adună în fiecare an, pe lângă superstarurile din liga profesionistă nord-americană, şi o mulţime de vedete din showbiz-ul de peste Ocean. Cu atât mai mult, anul acesta, spectacolul va fi total nu numai pe teren, ci şi în afara lui, vecinătatea Hollywoodului imprimând activităţilor din acest weekend strălucirea specifică.

Toate evenimentele care preced marele meci au atras şi milioane de fani, iar organizarea este perfectă. Cei care n-au reuşit să-şi achiziţioneze un bilet (acestea au costat între 1.200 şi 6.500 de dolari) vor avea parte de mai multe petreceri organizate în tot oraşul. De altfel, municipalitatea din Los Angeles se aşteaptă la venituri-record de peste 85 de milioane de dolari în urma organizării, pentru a doua oară după 1984, a celui mai important eveniment din calendarul NBA.

Kobe, lider la salariu

Prezent pentru a 13-a oară în All Star Game, al doilea record printre jucătorii aflaţi în activitate, Kobe Bryant, superstarul de la Los Angeles Lakers, este şi cel mai bine plătit jucător dintre participanţi. Kobe are un salariu anual de 24.806.250 de dolari, cel mai mare din NBA. Cu toate că valoarea totală a salariilor jucătorilor depăşeşte 300 de milioane de dolari, aceştia sunt motivaţi financiar de către ligă pentru a participa la acest meci. Astfel, fiecare membru al echipei câştigătoare va primi 35.000 de dolari, în timp ce pierzătorii vor încasa 15.000 de dolari. Premii între 5.000 şi 35.000 de dolari vor primi şi ceilalţi participanţi la diversele concursur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 31 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 19 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°