Pentru cei care preferă lucrurile clare şi descrierile precise, Viaţa lui Kostas Venetis, romanul lui Octavian Soviany, suportă nenumărate etichete: îl poţi vinde ca roman de aventuri, ca roman de formare, ca un nou catehism al decadentismului şi estetismului, în răspăr cu aerul timpului, în fine, ca roman istoric, ezoteric, ocult şi chiar ca roman apocaliptic. Pentru cei care caută suspans, mister, un pic din teoria conspiraţiei, plus intrigă în care ar pica bine un strop de religie, şi asta se poate. Nici cititorii care vînează romane de atmosferă, senzualitate, subtilităţi psihologice (şi textuale) sau, dimpotrivă, realism gros, sordid, cuplat cu un erotism violent şi asprimi ieşite din cadenţa celor 1001 de nopţi, nu vor termina cartea nesatisfăcuţi. Atît de densă, de just cîntărită şi de bogată e istoria acestui personaj pe care Soviany îl propune, încît să încerci să găseşti argumente care i-ar recomanda romanul în fiecare dintre felurile enumerate mai sus ar însemna să-i dedici un studiu, şi nu o recenzie. Povestea lui Kostas Venetis, bătrîn picaro nărăvit în rele, începe (însă numai pentru cititor) în Veneţia. Aici, trăindu-şi ultimele clipe, slăbit, dar prin nici un gest mai blînd ca-n alte dăţi, îşi povesteşte, asemenea unei Şeherezade epuizate, păţaniile de-o viaţă. Cel care le ascultă şi le notează cum poate mai precis e tînărul său amant, pentru ale cărui gene lungi e alintat „Nemţoaica“. Prin gura unui păcătos şi prin fraza tremurată a unui adolescent şovăielnic, cititorul e transportat din Veneţia tocmai într-un sătuc uscat de lîngă Thessaloniki, locul naşterii lui Kostas, şi, de acolo, odată cu drumurile şi crizele acestuia, în Istanbulul toropit de păcate, în Bucureştiul din timpul domniei lui Cuza-Vodă, în Viena decadentă, în Parisul revoluţionar şi în Veneţia unor ultime imprecaţii şi sulfuroase prevestiri. Crezul unui păcătos Mărturisirea,