Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmaşii fraţilor Buzeşti îşi împart moştenirea la Zalău

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2011 ·

Judecătorii Tribunalului Sălaj au pe rol un dosar în care unul din descendenţii fraţilor Buzeşti a cerut să i se retrocedeze peste 150.000 de hectare de pădure.Dosarul cântăreşte 20 de kilograme, iar judecătorii sălăjeni trebuie să studieze mai mult de 1.800 de pagini. Procesul a fost strămutat de Înalta Curte de la Judecătoria Buzău.

Cel mai greu dosar, la propriu, care este instrumentat în aceste zile de magistraţii Tribunalului Sălaj, are mai mult de 20 de kilograme. Filă cu filă, cazul cuprinde nouă dosare în care s-au adunat probe, mărturii şi expertize topografice. În total, judecătorii trebuie să parcurgă 1.823 de pagini.

Strămutat de Înalta Curte

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecătorul Balazs Arpad, a declarat că dosarul a ajuns la Zalău în luna decembrie a anului trecut. „Dosarul tratează o problemă de fond funciar, care trebuia rezolvată în primă fază în judeţul Buzău. Din 2006, până în 2009, cazul a fost instrumentat la Judecătoria Pătârlagele, fiind trimis apoi la Tribunalul din Buzău. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să strămute dosarul la Zalău. Sunt solicitări de retrocedare pentru mai bine de 63.000 de hectare de pădure. Magistraţii Înaltei Curţi au dorit, prin strămutarea la Zalău, să elimine orice urmă de subiectivitate cu privire la justeţea deciziei finale. Următorul termen este stabilit pentru data de 29 martie“, explică Balazs.

Urmaşul Buzeştilor

Cazul a fost tratat şi de reporterii „Adevărul de Seară“ din Buzău şi îl are în prim plan pe Teodor Năstase, un moştenitor al fraţilor Buzeşti care a solicitat, pe baza unui hrisov emis la 1723 de domnitorul Nicolae Mavrocordat, retrocedarea a numai puţin de 154.000 de hectare de pădure. În cele din urmă, urmaşul iluştrilor boieri munteni a primit 63.000 de hectare, dar mai multe comune, Direcţia Silvică şi asociaţii de p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 18 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 13 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 23 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 13 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 55 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°