Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, a 76-a echipă din lume, în ultimii 10 ani

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2011 ·

Steaua Bucureşti ocupă locul 76 în clasamentul celor mai bune echipe din lume pentru perioada 2001-2010 realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) şi dat publicităţii vineri.

Steaua a acumulat 1.177 puncte, fiind echipa din România cel mai bine clasată în acest top. Dinamo ocupă locul 99, cu 1.043 puncte, iar Rapid se află pe 124, cu 968 puncte. Campioana en-titre a României, CFR Cluj, este clasată pe poziţia 337, cu 559 puncte, la egalitate cu belgienii de la Mouscron şi Al-Wahda Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Cu 524,5 puncte, FC Timişoara se află pe locul 375, în timp ce liderul Ligii I, Oţelul Galaţi, cu 515 puncte, ocupă poziţia 384, la egalitate cu Viking Stavanger (Norvegia) şi Újpest (Ungaria). Gloria Bistriţa se află pe locul 549, cu 411,5 puncte, la egalitate cu elveţienii de la St. Gallen. Pe locul 571, cu 398 de puncte, se află FC Vaslui, iar pe 604 Universitatea Craiova, cu 382,5 puncte. Unirea Urziceni a acumulat 370 de puncte şi ocupă locul 626, iar pe 713 se află FC Braşov, cu 334 puncte, la egalitate cu turcii de la Caykur Rizespor şi Daejeon Citizen FC (Coreea de Sud).

Echipa de ligă secundă Farul Constanţa ocupă locul 785, cu 308 puncte, în timp ce FC Naţional a acumulat 302 puncte şi se află pe locul 802, la egalitate cu Al-Sharjah Club (Emiratele Arabe Unite).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 40 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 51 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°