Cheia de rezistenţă
În LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢ| din 9 februarie, Constantin Stan semnează un inspirat text („Recititul”) despre plăcerile şi neplăcerile pe care ni le aduce relectura unor cărţi care altă dată ne-au spus ceva. Motivul care ne împinge să căutăm din nou o carte în bibliotecă este impactul primei lecturi. Vrem să retrăim haloul de nuanţe sufleteşti pe care le-am avut atunci. Şi, cum se întîmplă adesea, cartea ne poate dezamăgi pînă într-atît încît ne întrebăm ce Dumnezeu am găsit la ea întîia oară. E ca şi cum, revenind pe urmele unei iubiri trecute, nu-i mai poţi înţelege farmecul. Şi nici chinul sau bucuriile pe care le-ai avut odată. De aceea, valoarea unei cărţi stă în confirmarea atmosferei ei la relectură. „Întîlnirea plăcerii de odinioară cu plăcerea momentului relecturii este cheia rezistenţei, pentru mine, a unui text. El păstrează, pe de o parte, sîmburele plăcerii naive, inocente de la prima lectură, iar pe de altă parte, adaugă altele. Relectura are alt ritm. Ştiind ce are să se întîmple, atenţia noastră se concentrează pe altceva. Nu mai există graba de a afla, de a dezlega, de a citi sub imperiul emoţiilor pentru un personaj sau altul. Descoperi subtilităţile cu care se încheagă lumea pentru care ai avut atîtea emoţii.” Să recunoaştem atunci că, odată cu trecerea timpului, căpătăm un simţ estetic din cauza căruia cărţile care rezistă la relectură nu umplu mai mult de un raft de bibliotecă. Chiar şi aşa, efortul lecturii de-o viaţă merită să fie făcut, chiar cu riscul de a repeta un poncif: lumea celor care citesc e mult mai bogată decît a necititorilor.
Semnal
MOZNAIM, revista editată de Asociaţia Scriitorilor de limbă ebraică din Israel, dedică un întreg număr al său (decembrie 2010) literaturii române. Sunt publicate texte de Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Lucian Blaga, Nichita