Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 februarie 2011 ·

Mamele angajate au copii bolnavi

Copiii care sunt crescuţi de mame care merg la serviciu sunt de trei ori mai predispuşi riscului de a se îmbolnăvi, comparativ cu micuţii ale căror mame sunt casnice - cel puţin acesta este rezultatul unui studiu de cercetare recent. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 90.000 de şcolari, concentrându-se pe analiza stării de sănătate şi a istoricului medical al micuţilor subiecţi. După procesarea datelor, s-a constatat că elevii ale căror mame lucrează cu normă întreagă au fost internaţi de mai multe ori în spital, spre deosebire de colegii lor, care sunt îngrijiţi de mame casnice - cele mai dese cauze ale internării fiind fracturile şi otrăvirea accidentală. În plus, copiii din prima categorie s-au dovedit a fi mai predispuşi la a se îmbolnăvi de astm.

Potrivit oamenilor de ştiinţă care au realizat studiul, unul dintre principalele motive pentru situaţia raportată este faptul că micuţii ai căror părinţi lucrează nu sunt foarte bine supravegheaţi, din motive obiective.

Cercetătorii au afirmat că, deşi din anumite puncte de vedere, pentru copii este benefic ca mama lor să lucreze, pe de altă parte, trebuie găsite soluţii care să ajute tinerele mămici să echilibreze mai bine îndatoririle de la serviciu şi treburile casnice, incluzând aici şi creşterea copiilor.

Pentru studiu, profesoara Melinda Sandler Morrill a analizat datele adunate de-a lungul a 20 de ani de cercetări şi sondaje, concentrându-se pe informaţiile oferite de părinţii care au fost rugaţi să dea detalii atât cu privire la viaţa lor profesională, cât şi cu privire la starea de sănătate a copiilor lor. Rezultatele au arătat că, în medie, riscul de a ajunge la urgenţă şi chiar de a fi internat este de trei ori mai mare în cazul copiilor ai căror părinţi muncesc, în special dacă mama este angajată. Melinda Sandler Morrill a explicat că proba

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 7 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 4 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 7 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 10 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 6 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea voastră

Ziarul Financiar acum 12 ore
„Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare”, a declarat preşedintele ales, adăugând că aceşti români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar şi la mii de kilometri distanţă”. Acesta a subliniat rolul cruci

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/19°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°