Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotografiile „uitate" ale lui Brâncuşi

Publicat in Romania Libera, vineri 18 februarie 2011 ·

Două colecţii de fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, puţin cunoscute de români, se află în Franţa şi la Vatican.

Marele sculptor Constantin Brâncuşi a performat şi în alte domenii decât cel în care este considerat drept un adevărat geniu. Este vorba de fotografie şi de muzică.

Dacă pasiunea sa pentru fotografie este bine cunoscută, există însă două colecţii de fotografii care, din cauza indiferenţei autorităţilor comuniste, dar şi a celor care au urmat după anul 1989, sunt puţin cunoscute de români. Una dintre aceste colecţii se află în Casa Brâncuşi din Paris. Cealaltă se află expusă în Colegiul Pio Romeno de la Vatican.

Lipseşte eticheta de român

Casa Brâncuşi din Paris este, practic, cel mai important monument dedicat unui român aflat în capitala Franţei. Casa Brâncuşi, aflată lângă Centrul Pompidou, dedicat artei moderne, este chiar locuinţa pe care a folosit-o marele sculptor născut la Hobiţa. Acolo se găsesc multe dintre obiectele personale ale sculptorului român. Inclusiv unelte pe care le-a folosit atunci când a creat sculpturi celebre, cum ar fi „Domnişoara Pogany". Însă tot acolo se află şi o serie de aparate şi de obiective folosite de Constantin Brâncuşi pentru a-şi pune în practică una dintre marile sale pasiuni, fotografia. Printre aparatele foto se află şi un dispozitiv cu burduf, care, în anii 1950, când a fost folosit de Brâncuşi, era unul dintre cele mai performante şi care a costat o adevărată avere. De asemenea, există şi numeroase fotografii, alb-negru, originale sau în copie. Multe dintre ele sunt portrete ale sculptorului, care a pozat pentru o serie de fotografi de artă ai timpului, dar şi pentru prietenii săi. Cealaltă colecţie de fotografii, şi mai puţin cunos¬cută, se află expusă în Colegiul Pio Romeno din Vatican. Este vorba de un colegiu finanţat de Congregaţia pentru Bisericile Catolice Orientale, des

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 10 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 12 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°