Am citit cu explicabil interes bilanţurile de sfârşit de an literar, publicate prin reviste de criticii noştri actuali de întâmpinare. Fiecare a spus ce i s-a părut relevabil în 2010, în poezie, în proză, în critică, în literatura de nonficţiune.
Unele lucruri le văd la fel cu mai tinerii mei confraţi, altele nu, fără a pretinde că aş putea interveni în discuţie. O viziune asupra întregului nu am, lipsit, cum sunt, de lectura sistematică a apariţiilor din cursul anului încheiat. Cel mult pot să mă pronunţ în legătură cu prezenţa unui titlu sau a altuia pe listele cu recapitulări. Sau despre absenţele de pe aceste liste.
De fapt ce m-a îndemnat să scriu rândurile de faţă este o absenţă: aceea a volumului Patria mea A4 de Ana Blandiana. Eu unul nu l-am văzut să fie pomenit, nici în bine, nici în rău de comentatorii anului literar trecut. Caut o explicaţie.
Nu pot să evit, mai întîi, întrebarea: să fie lipsa de atenţie arătată unei astfel de cărţi o expresie a acelei rupturi dintre generaţiile literare de care mereu se vorbeşte? Să fie noii critici oponenţi din principiu ai valorilor „vechi”, nedispuşi să ia act de scriitorii pe care nu ei primii i-au socotit importanţi ci alţii dinainte? Pe Ana Blandiana, bineînţeles, nu actualii cronicari literari au descoperit-o şi poate de aceea faptul că ea există ca scriitoare, că revine în scenă cu „poeme noi”, cum anunţă pe prima copertă, nu-i angajează în vreun fel. Chestiunea ar fi, aşa-zicând, de resortul altora.
Dar poate că problema se pune în alţi termeni. Nu despre Ana Blandiana în general ar fi vorba, ci numai despre această carte a ei. Această Patria mea A4 poate că a nemulţumit, a dezamăgit şi de aceea nu a fost luată în seamă în bilanţurile de sfîrşit de an literar. Dar atunci, fiind o carte a Anei Blandiana şi nu a oricui, lucrul nu trebuia spus limpede şi, eventual, demonstrat? Ign
